Bârfe in the city, Mothers vs. Singles

100 de motive ca să nu faci copii

Nu am fost niciodată vreo mare îndrăgostită de copii. Ba a fost o perioadă când eram aproape convinsă că eu nu o să am unul. Au trecut anii, mi s-au schimbat ideile şi dorinţele, a venit şi fie-mea. Nu vă imaginaţi că acum sar să iau în braţe toţi piticii care îmi apar în raza vizuală. Nu m-am schimbat atât de tare. Dar am învăţat, dacă e nevoie, cum să comunic cu ei, cum să mă joc cu ei, aţi înţeles ideea. Am descoperit însă de curând un blog care m-a amuzat teribil. Îl găsiţi aici şi unul din articole mi-a atras atenţia în mod deosebit: 100 de motive ca să nu faci copii.

Pe scurt, domnişoara încearcă să ne convingă de ce e bine să nu facem copii. Şi a găsit 100 de motive pentru care ar trebui să nu procreăm. Găsiţi mai jos o mică selecţie.

1. Vei fi mai fericită şi ai mai multe şanse să nu pici în depresie. – Vai, dar motive de depresie se găsesc pe toate drumurile dacă eşti predispus la aşa ceva. Fie că ţi se rupe o unghie, fie că ai făcut pană în timp ce întârziai deja la o întâlnire importantă, dacă vrei să uiţi de fericire, n-ai nevoie de un copil ca să te dea peste cap.

4. Vei putea face economii ca să te bucuri de o pensie liniştită. – Aici nu pot să combat. Pot doar să sper că voi ajunge la pensie. Şi dacă o să fie mizerabilă, poate o să îmi dea copilul un colţ de pâine.

6. Te poţi dedica în totalitate carierei. – Sigur, poţi face asta. Aşa cum poţi să nu îţi faci treaba chiar şi dacă nu ai un copil, doi – şapte acasă.

7. Poţi să îţi duci la îndeplinire studiile. – Nu că nu aş cunoaşte o grămadă de mame care şi-au terminat studiile după ce au născut, dar cele mai multe dintre noi decid să facă un copil mult după ce au făcut o facultate, eventual un master şi şi-au construit şi o carieră, aşa cum e la modă să spunem.

11. Animalele tale vor primi toată dragostea şi atenţia pe care o merită. – Recunosc că aici am râs în hohote. Nu e cazul de comentarii suplimentare.

12. Poţi mânca orice vrei, la orice oră vrei, fie că e vorba de un prânz exotic sau fursecuri cu ciocolată. – Aici femeia are dreptate în mare parte. Numai eu ştiu cum pândeam să adoarmă copilul ca să dau iama în sertarul cu dulciuri. Problema este că apoi mă împiedicam de cântar. Iar asta se poate şi cu, şi fără copil.

17. Vei avea parte de un somn liniştit întreaga noapte. – N-oi dormi eu chiar toată noaptea, dar mai bine ca acum n-am dormit niciodată. Se prea poate să se tragă de la oboseala cronică, dar de ce să fim cârcotaşi?

21. Vei afecta mai puţin mediul înconjurător decât prietenii tăi cu copii. – Are o scuză. Articolul e scris înainte să apară scandalul Volkswagen. 🙂

43. Vei îmbătrâni mai greu şi vei avea mai puţine riduri decât prietenele tale cu copii. – Domnişoara cred că nu a auzit de genetică. Sper ca moştenirea ei în acest sens să fie una bună, ca să nu pice în depresia celor cu riduri şi fără de copii.

52. Nu te vei confrunta cu greţurile de dimineaţă. – Posibil ca tânăra să nu fi aflat că sarcina ţine doar 9 luni şi oricum nu e obligatoriu să ai greţuri în acest timp. Pe de altă parte, dacă ai o bilă leneşă, ai „şansa” să ai greţuri o viaţă întreagă.

81. Nu te vei simţi vreodată prost din cauza copilului tău. – Dar poţi găsi o mie de alte motive să te simţi aiurea. De exemplu: pleci de acasă îmbrăcată la patru ace şi încălţată cu papuci model tigru. Sau pui ciorapii dar uiţi fusta şi afli asta abia în staţia de autobuz. Sau ai deschis gura înainte să gândeşti.

88. Animalele tale pot alerga nestingherite prin casă fără să se teamă că se va aşeza cineva pe ele, că vor fi lovite sau trase de urechi. – Vezi răspunsul de la punctul 11.

93. Vecinii tăi vor fi foarte mulţumiţi să locuiască lângă tine. – Mie mi se pare mai important dacă tu eşti mulţumită de vecinii tăi. 🙂

Să nu ne înţelegem greşit. Nu militez nici pentru viaţa cu copii, nici pentru viaţa fără copii. Fiecare ştie ce e mai bine pentru el. Sau cel puţin aşa ar trebui. Dar m-am distrat teribil citind acest articol, mai ales că acum 15 ani m-aş fi regăsit în multe dintre spusele tinerei.

sursa foto: diapersandtutus.wordpress.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza