Bârfe in the city

Cele câteva umbre ale bârfelor noastre…

N-o să uit niciodată seara aia. Una din multele în care îl aştept răbdătoare pe fi-miu să termine cursurile de după şcoală. De fiecare dată eşuez resemnată undeva, la o cafea, cu o (falsă) senzaţie de libertate. De obicei, stau eu cu mine. În seara aia, două mămici de colegi de
fiu au decis să socializeze. „Super…”, m-am gândit. Şi, după obişnuitele banalităţi şi chestionare despre concursuri şcolare, decid să înviorez atmosfera. Mai ales că, în geanta din care una dintre doamne îşi scosese telefonul, zărisem o carte…

– Doamnelor, ia spuneti-mi mai bine cum vi s-a parut „50 Shades of Grey”?
A urmat pauza. Am pus-o pe seama faptului că meniul era într-adevăr cât o carte mai subţire. Apoi m-am gândit că am vorbit prea încet şi că muzica era prea tare. Când aud o voce. Şoptită.

– Cartea? N-am citit-o. Nu e tocmai genul meu…

Pauză la mine. Sigur, poate că de abia o cumpărase. Insist.

– Şi cartea. Sau filmul…
– Ah, a apărut deja? Nu ştiam… De când cu copilul, sincer, nu prea mai
sunt la curent cu d-astea…

Şi, întorcandu-se spre cealaltă doamnă, zâmbeşte complice:

– Noi tocmai asta povesteam când te-am văzut. Abia avem timp să citim „Bunicul” şi „Bunica”. Lectura obligatorie… Delavrancea. Voi aţi citit-o?

Şi brusc, discuţia s-a animat. Între ele.

Am mai intervenit doar la final. Când, pentru că Murphy există şi ţine întotdeauna cu mine, geanta doamnei care-şi căuta portofelul s-a deschis larg. Trădător de larg.

– Era să uit, că ne-am luat cu altele. Când ajungi la partea cu catuşele, (şi i-am făcut cu ochiul) dacă îţi vine vreun gând, să ştii ca e un sexshop pe Magheru. Micuţ dar dotat.

M-am ridicat de la masă cu 2 certitudini.
1. Doamnele nu mă vor mai deranja vreodată
2. Cătuşele lor sunt mai naşpa decât ale mele şi ale tuturor celor 50 de
Grey la un loc

Cred în acele femei care iubesc shoppingul, nu doar pe cel de ghiozdane şi şosete, care share-uiesc nu doar reţete de zacuscă ci şi invitaţii la
teatru, care fac şi sex, nu doar clătite.

Şi acum, întrebarea.
Între momentul naşterii, ţâţele care curg, vergeturi, scâncete nocturne, mii de pamperşi schimbaţi, muci şi teme la mate, care e totuşi momentul în care devenim mai mult mame decât femei? Când ajungem să ne ruşinăm de lucrurile, fie ele şi superficiale, care până mai ieri ne defineau?

eu bun

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza