Bârfe in the city, Hurry no Worry

Poate vă e de ajutor, pastile pentru răul de mașină, testate pe niște cazuri aparent incurabile

Prietenii noștri Laura și Claudiu, de la Casa cu Gemene, au două fete gemene și încearcă de niște ani să scape de vomitat. Au reușit acum, citiți mai jos cu ce (noi îi credem, pentru că avem mare mare încredere în ei, dar, desigur, pot să funcționeze sau nu)

 

 

Mara si Ilinca – fetele noastre au rau de masina. Au rau de masina RAU, agresiv! Masina noastra e cea mai vomitata masina din cate exista, ca nu pot sa spun cea mai varsata.
Mergeam in linie dreapta cu masina – vomitau; puneam o frana – vomitau; luam o curba – vomitau. Cand plecam de-acasa le infometam, ca sa reducem cantitatea de v…de v…de varsatura. Of, la ce sinonime are voma, mi-e greu sa spun altfel.

Buun! Adica rau! Eram cel mai stresat sofer cu ele in scaunele din spate; ambreiajul e aproape praf de cum reuseam sa merg prin Bucuresti fara sa franez brusc, sa schimb vitezele fara sa calc frana, ca sa nu le fie rau. Cu ele in spate eram papagalul soferilor. Mureai de ras, nu alta: luam viraje laaaaarg, foooarte laaaarg si foarte incet, cand era mai grav mergeam cu avariile, la viteze de melc. Toti ma claxonau, imi aratau degetul, se luau de mama. Saraca mama, ce-a mai tras cu mine cand eram mic, prin autobuze, ca si eu am rau de masina. Daca conduc, nu am.

Toti parintii cu copii cu rau de masina stiu ce povestesc.

Cum necum, pe distante scurte, s-au mai obisnuit putin; vomita mai rar dar brusc, neanuntat de vreo stare de rau. Radem in masina, cantam si deodata aud: „mi-e rau” si in 3 secunde – bleaaahhhh! Bai, baiatule, un semnal acolo, o schimbare la fata mai evidenta, o stare de ameteala inainte, ca sa am si eu timp sa opresc pe margine, nu sa blochez DN-unu’. De unde? “pe aripi de vant, ma arunci”..si bleeaah!

Odata cu fetele, urcam in masina: o galetusa, 2-3 panze finet, 2-3 cutii de servetele. Haine de schimd. Cand plecam in parc, parca plecam la mare.

Cam asa stateau lucrurile pana mai ieri. Povesteam cu o clienta de problema noastra si ne spunea ca a fost in situatie similara cu noi si ca i-a dat fetei ei niste pastille pe care le gaseste doar in Italia.

Hai, ma, nu mai credeam nimic!!! Eram fara speranta, clar.

Ma rog, ne sunam verisoarele din Italia, sa ne ajute cu pastilele, da’ pana sa ajunga, plec neasteptat la Roma pentru cateva zile. Numai bine. Intru intr-o farmacie, intreb daca se elibereaza fara prescriptie, daca exista reactii adverse, din astea. Aflu ca se fac de prin anii 70, asa ca m-am gandit ca pana acu’ se prindea cineva daca era ceva in neregula cu pastilele astea. Iau 3 cutii pentru fete si una pentru mine, ca v-am mai spus, si eu am rau de masina daca nu conduc, un rau destul de agresiv.

Hai la teste cu ele. Iau o pastila cu juma’ de ora inainte sa urc in masina si hop intr-un taxi cu drum pana la aeroport, drum de aproape o ora, in cel mai aglomerat moment. Perfect pentru teste. Am facut-o ca la carte: am urcat pe bancheta din spate. Ceeeeeeee????? Eu pe bancheta din spate???????? Daca nu merg in fata, lesinat, cu capul scos pe geam, n-am nicio sansa sa scap cu viata. Cand merg in dreapta soferului, fie si 5 minute, transpir, sunt verde la fata, sunt leguma. Imi ia 2 ore sa-mi revin. Da in spate NICIODATA!!!!!
Dar sa revin: URC IN SPATE, asta e, ca sa testez pe mine efectele pastilei.
Cum a condus Romanul? Ca un geto – dac: accelerat, frana, accelerat, frana- frana, injurat, frana, certat in trafic – accelerat, intors in intersectie brusc si accelerat, oprit sa alimenteze cu noi in taxi (miros de benzina) accelerat, frana brusc, si iar frana si iar curbe stranse. Iar eu eram in spate. A vrut sa ma asasineze, clar!
La aeroport l-am intrebat: “Lucrezi pentru industria farmaceutica si faci teste pentru pastile de rau de masina?” N-a inteles, mi-a cerut 50 de euro.

N-am avut nimic!!!!!! Nimic, nimic! O usoara ameteala pt ca a condus ca un bizon, dar vorbesc de o usoara, foooarte usoara ameteala. Nu-mi venea sa cred!
Ei, am avut noroc, cine stie. Desiiiii…eu in spate la un asemenea condus…

Bun, am ajuns acasa, am facut bagajele si am plecat la munte cu fetele.

“Treceti batalioane romane Carpatii! Acu’ ori niciodata! “

– Valea Prahovei – nimic. Pic de rau! Nu va spun cum am condus. Mai mult cu ochii in oglida retrovizoare. Nu-mi venea sa cred.

– Chile Rasnovului. Ati auzit, da? Cheile Rasnovului. Gata, aici e imposibil! Nimic! Nici un pic de rau. Fac o precizare: Cand apareau masini in spatele meu le faceam semn sa treaca, sa pot lua virajele la viteza mica. Nu conteaza! Le-am trecut fara ca fetele sa pomeneasca ceva. Asa ceva….

– TESTUL FINAL!!!! MARELE TEST! PE AICI NU SE TRECE!!!!

Drumul de la Bran la Pestera Dambovicioara, ca apoi spre Pitesti. Gata, capat de linie, a fost minunat pana aici, e bine si atat cat a fost, dar pe drumul asta este imposibil sa scapam: are curbele foarte dese si nu exista linii drepte. Se succed la distante fff mici. Drumul urca si coboara. Cand coboara, franezi si virezi, franezi si virezi. Nuuu, asa ceva nu e pentru oameni cu rau de masina.

Si totusi…Nimic!!!!!! NI-MIC!!!!!!!

Doamna Anca Soare, sa va dea Dumnezeu sanatate ca ne-ati pomenit de pastilele astea!! Suntem cei mai fericiti parinti!

Acum, noi procedam asa: pe drumurile scurte nu le dam pastile, cu conditia sa nu fie cu serpentine.
La drumurile lungi se dau cu 30 de minute inainte, dar noi calculam cu 30 de minute inainte de portiuni dificile. Efectul tine vreo 4 ore. La noi a tinut si mai mult.
Nu le hranim cu lapte si iaurt inainte. Doar hrana usor digerabila. In masina le dam doar biscuiti, daca e cazul.

Am mers de mai multe ori pe serpentine. Uneori adormeau (iti dau o stare de somnolenta) si nu ne mai stresam. Cand erau treze, nu exageram cu viteza, luam curbele mai usor, mai trageam cateva secunde pe dreapta ca sa las masinile sa treaca.

Cand faci un drum lung, portiunile cu serpentirne sunt o parte prea mica, asa ca nu ne-a fost greu sa mergem mai incet. Important a fost sa nu le fie rau. Acu’, nu stiu daca la viteze mai mari in curbe se intampla ceva. Nu am incercat.

Pe noi ne-a ajutat enorm! Poate va ajuta si pe voi.

Medicamentul se numeste XAMAMINA. L-am gasit doar in Italia, sunt vreo 5,5 eruo cutia si are 6 pastile. Termenul de valabilitate e mare,

Sa auzim de bine!

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza