Goin' out...

Cel mai dulce double-date al verii…

Nu-mi mai amintesc mare lucru din perioada aia. Sincer. Au trecut 10 spre 12 ani de atunci. Un sfert de viaţă. Şi totuşi, ce m-a durut tare n-aveam cum să uit. Frustrarea cea mai mare… pe lângă nesomn, dieta permanentă, disperarea că nu înteleg de ce plânge şi cum să-l opresc, plânsul inexplicabil, râsul isteric, chinul cu bătutul pe spate ca să râgaie(nu mi-a ieşit niciodată), pamperşii care se umpleau ca prin farmec fix când triumfasem cu primul duş din ultima săptămână… în fine, ştiţi tabloul… cum spuneam frustrarea cea mare era… socializarea. Lipsa ei, mai exact. Al meu fiu s-a încăpăţânat să-mi explice că, odată cu el, universul meu e plin, gata, nu am nevoie de altceva şi altcineva. Sau, dacă am, cu siguranţă nu am timp. Una peste alta, nu-mi amintesc, în primii doi ani, vreo conversaţie cu vreo prietena mai lungă de cele 5 minute dintre scâncete şi nici vreo cafea băută peste jumate (ceaşca mică) dintre ţipetele furioase de „Mama-sunt-aici-nu-poţi-să-mă-ignori”.
Despre combinaţia dintre cele două (bârfa la o cafea) nici nu putea fi vorba…
Am crezut c-o să-mi iasă când, flăcău în devenire, a început să guste locurile de joacă. Visam că-l las acolo şi fug cu fetele departe, aka în capatul celălalt al mall-ului, pentru un Cappucino cu gust de poveşti. Din nou, n-a fost aşa. Căci după juma de oră în care apucam doar să comand şi să ne aşezăm, copilul voia… apă. Sau să-l privesc. Sau doar să fie sigur că sunt acolo. Şi, dacă nu ştiţi, între cele două intrări ale mall-ului e cam un sfert de kilometru. În fine… nu mi-a ieşit nici asta. Cum ar veni, n-am reuşit să spun, ca Martin Luther King, „Yes, I can.”…
Acuma vine însă şi partea bună. Partea bună e că, 12 ani mai târziu, vă spun, precum Obama, „Yes, we can!”…
Vă văd privirile neîncrezătoare…
O să spuneţi că nu se poate. Că nu ştiu despre ce vorbesc. Că nu s-a inventat încă locul ăsta în care tu, mama, să poţi să te relaxezi cu prietena şi să faci faţă şi micului stăpân în acelaşi timp…
Că el, copilul, cere atenţie… Şi, evident, la fel şi prietena. Şi nu există cale să le împaci pe amândouă…
Vă spun că există…
Publicitate…

Exclusiv! Senzaţional! Doar aici!
click! Dă check in!
Yucca Beauty Center, alias Lumea Copilăriei. Ar fi fost soluţia frustrărilor mele. Sau va fi, pentru voi. Pe probate:)
Dar cum nu puteam să facem reclamă fără să verificăm calitatea înainte, uite cum, într-o seară frumoasă de vară, după muncă, noi, o mână de mame şi taţi ne-am sacrificat. Pentru voi. Mă rog, pentru noi.
Şi ne-am întâlnit acolo…

Ce am găsit:
   
– clătite… şi ce clătite… Sărate, cu brânză, somon, simple, dulci, cu ciocolată, fructe… fie, chiar şi cu coniac… Antreul perfect pentru întrebarea „Şi? Voi când aţi stat cel mai recent cu prietenii?
Vă întrebaţi unde erau copiii în tot acest timp?

Sus, la etajul 1. La locul de joacă cu bile. (Ăla în care am visat dintotdeauna să intru şi eu. Ceea ce tocmai am bifat:))

… sau la etajul 2. Căţărându-se pe pereţi, ţopăind pe jocuri proiectate pe podea, şi uitând (ce fericire e uneori asta!) că noi existăm…
Au urmat două ore de zâmbete. Râsete apoi. Hohote chiar. Şi ale lor. Dar mai ales ale noastre…
    
Capac peste… clătite, a venit îngheţata. Nu vă spun cum e, aflaţi voi. Vă arăt doar…

Hai, că pierdeţi timpul! 🙂
Dacă vrei timpul tău şi să fiţi fericiţi amân2 puteţi:
DoubleDate & Yucca
               
Scrie un mesaj…

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza