Goin' out...

De ce „My fair lady” şi de ce acolo? Uite de asta:

1. Să vă relaxaţi, după o zi de muncă. Puteţi merge direct de la serviciu, cu colegele. Nu sunt fiţe, nu e ţinută obligatorie.
2. Să vă regăsiţi romantismul. Cu iubitul. Să vă puteţi lăsa capul pe umărul lui şi să oftaţi. Duios.
3. Pentru „One night out” cu prietenele. Să râdeţi împreună.
4. Cu copilul, să-i arătaţi una dintre cele mai frumoase poveşti muzicale ale tuturor timpurilor. Şi asta fără să aveţi parte de replici de genul „Iar la teatru? Nu-mi place la teatru. Mă plictisesc. Nici la balet. Nici la Operă. Vreau la cinema.” Păi… la cinema să fie:)
5. Sau singure. Doar ca să vă bucuraţi sufletul. Să respiraţi aerul londonez. Să simţiţi ploaia. Să trăiţi transformarea Cenuşăresei moderne. Să fiţi din nou fie şi pentru o seară, Eliza Doolittle. Cum făceaţi în copilărie, la film.

Acum să vă zic eu de ce vreau să merg chiar pentru a doua oară la spectacol. Şi nu doar pentru că sunt două distribuţii, una mai interesantă ca alta. Ci pentru că m-am simţit pur şi simplu bine. Într-o sală imensă, înaltă, atipică evident pentru acest gen de spectacol, m-am simţit ca acasă. Confortabil. Cald. Prietenos. Aveam senzaţia că sunt şi eu acolo, pe scenă. Sau că actorii sunt lângă mine, în public. Pentru o sală atât de mare, asta e o reuşită remarcabilă a echipei care a lucrat pentru spectacol. La fel cum este şi decorul, unul spectaculos fără a fi ostentativ, care redă strălucirea şi farmecul epocii fără să pară „ieftin”. S-a mers mult pe alb şi negru, dar cu lumini generos plasate şi folosite. Ce mi-a plăcut mie personal tare-tare, a fost aşezarea orchestrei. Ştiţi cum e în general, instrumentiştii sunt undeva sub scenă, în fosă. Aici sunt dimpotrivă, deasupra scenei. Şi parcă sunetul ne cuprinde de peste tot. Ceea ce e foarte plăcut.
Să nu uit de motivul practic şi superficial. Dacă nu aţi aflat încă, e o paradă a costumelor. Sunt 200 şi toate şi fiecare în parte- un spectacol în sine. Ţinute strălucitoare pe care cu toatele am visat să le purtăm măcar o dată în viaţă. Sau măcar să le vedem defilând în faţa noastră. Oana Botez le-a creat. Vii, colorate, spectaculoase… Un vis.
(După reprezentaţia din mai, mi-am comandat două pălărioare. Acum mi-aş face cel puţin o rochiţă pe care as purta o macar la o petrecere tematică.)

Şi acum, câteva detalii de culise. Doar ca să înţelegeţi amploarea evenimentului.
– 200 de oameni au muncit ca totul să iasă bine.
– sunt 70 de cântăreţi, actori şi dansatori, 27 de instrumentişti. Pe unii îi ştiam deja. Pe dirijorul Daniel Jinga îl ascultasem la Ateneu. Pe regizorul Răzvan Dincă îl ştiu de pe vremea când era directorul Operei Naţionale. Lor li se adaugă profesionişti străini, câştigători de premii importante în domeniu. Căci producţia My fair Lady e una huge. Şi prima de acest gen, cu totul privată.
Acuma, voi nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. Dimpotrivă. Vă încurajez să judecaţi voi înşivă, la faţa locului. Mergeţi adică la Grand Cinema and More să-mi spuneţi cum vi se pare. Bilete găsiţi aici. Pe 13, 14, 15 şi 16 octombrie, My Fair Lady. Eu îi spun simplu „Magie”.

my-fair-lady-3

Credit foto: Miluţă Flueraş

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza