How they beat us

Asistentele sunt curve

Cred că orice părinte normal la cap și cu o minimă educație își dorește și visează ca urmașul său să aibă manierele unei Audrey Hepburn și limbajul unui Paler.

În acest nobil scop, noi, părinții facem tot ce-i omenește posibil. Ne mușcăm limba atunci când ne ardem la aragaz, chiar dacă în momentul ăla ne vine să înjurăm de toți sfinții, zâmbim politicos în trafic idiotului care ne arată degetul deși el trebuia să ne dea prioritate și scrâșnim suav din dinți când chelnerul ne aduce o friptură rece deși vedem clar că domnul de la masa vecină tocmai a primit una aburindă.

Tot în același scop, punem muzică cu versuri frumoase, cu iepurași, veverițe și maaaxim crocodili, îi citim odorului povești cu morală și fapte bune și, în general, ne comportăm ca niște prințese la primul lor bal de societate.

Și, uite așa, trăim cu impresia că eforturile noastre de înnobilare a copilașului vor fi cumva încununate, după ani și ani, cu un titlu on onorific al vreunei Academii, cu o diplomă științifică sau cu o înmânare a vreunui premiu, urmată, desigur, de un discurs emoționant în care copilasul va mulțumi, printre lacrimi, părinților cărora le datorează totul.

Și totuși, dragi părinți, nu vă lăsați vreo secundă îmbătați de aceste gânduri minunate. Vigilența trebuie să vă fie maximă căci sunt suficiente doar câteva mici scăpări, o înmuiere a spiritului sau până și o banală oboseală pentru ca munca voastră să se ducă, și anume, pe apa Sâmbetei.

De exemplu, poate că ați avut o zi mai grea, șeful v-a mai dat ceva de lucru pe ultima sută de metri, bateria v-a murit, și, când ați ajuns acasă, constatați că v-a picat și curentul. Ei  bine, atunci este posibil să vă scape un „Pizda mă-sii” încetișor, dar nu suficient de încetișor cât să nu fiți auziți. Atât îi trebuie micului sau micii posibile laureate a premiului Nobel. Va începe să sară de pe un picior pe altul și să intoneze cu maximă plăcere: pizda, pizdaaaa, piz-daaa. Vă gândiți poate că, dacă ignorați fenomenul, el va trece de la sine.

Haideți, nu fiți naivi! Mâine, pe drumul spre grădiniță, urechile vă vor fi gâdilate cu același melodios „Pizda, pizda, pizda”. Nu vă faceți iluzii! Dacă va fi întrebat la grădi (și puteți fi absolut siguri că va fi) de unde a auzit cuvântul ăsta, el va răspunde netulburat și dulce: „De la mami/tati.”

Sau poate vă gândiți că, dacă v-ați învățat copilul să spună „bună ziua”, „domnule” sau „doamnă”, v-ați îndeplinit cu succes datoria de profesor al bunelor maniere. Nimic mai greșit! E de ajuns ca mititelul să audă un cuvânt oarecare, la grădiniță, să spunem…”bășinică”, pentru ca strădaniile dvs. să fie de tot râsul. Spre exemplu, copilul se va urca în lift cu o persoană necunoscută și va saluta respectuos: „Bună ziua, domnule Bășinică!” A zis „bună ziua”? A zis. A zis „domnule”? A zis. Păi și atunci? Ce mai vreți?

Sau, copilul aude, cu siguranță nu la voi în casă, cuvântul „curvă”. Și, pentru că ne aflăm încă la vârsta inocenței, copilul apelează la dvs. ca la deținătorul sublim al adevărului și al Dex-ului.

  • Tati, tati, ce-i aia „curvă”?

Iar tati, complet neinspirat și luat prin surprindere, știe că, dacă clipește, micul șacal va adulmeca slăbiciunea și va ataca feroce. Așa că răspunde cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună:

  • „Curvă” înseamnă „asistentă”!

Pe moment, se minunează și el cât de prompt și de inteligent a fost. Până când va călca prima dată cu copilul în spital, iar acesta, fericit să pună în practică un cuvânt învățat de la cel mai deștept om pe care îl cunoaște el, răcnește pe hol: „Tati, tati, ia uite câte curve sunt aici!”

După cum ziceam mai devreme, până și la capitolul „Muzică” trebuie să fim extrem de atenți. Numai că, într-o bună zi, copilul va veni radiind de fericire și te va întreba:

  • Mami, vrei să auzi ce poezie am învățat azi?

La care tu vei replica, trepidând de mulțumirea anticipației:

  • Da , puiul meu, cum să nu!

Moment în care puiul se înfige bine pe picioare, își drege vocea ca înaintea unei reprezentații de senzație și declamă:

  • Dacă ești un cocalar împuțit și îți ții mâinile adânc înfipte în buzunar, iar cu una te scarpini la coaie…

Tu faci ochii cât cepele și întrebi, cu vocea tremurată:

  • Dd-de und-dde ai auzit ttt-tu asta?

El răspunde senin și cu un rânjet larg pe față:

  • Mi-a pus buni în mașină Mărgineanu.

Ei bine, atunci realizezi că s-a deschis definitiv cutia Pandorei si că tot ce vei mai auzi de acum încolo e „cocalar” , „coaie”, „pizdă” și „bășinică”.

 

sursa foto: https://www.thecut.com/2016/09/the-right-way-to-swear-in-front-of-your-kids.html

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza