How they beat us

Cum s-a terminat cu bakuganii, gormitii si alte creaturi fantastice

Stiti varsta aia a copilului, la care sunt interzise trei lucruri, si anume, lasatul geamului deschis, planificarea de concedii (pentru ca fix atunci se va imblnavi) si mersul in magazin cu el?
Ei bine, daca primele doua se rezolva relativ usor, cea de a treia este o adevarata problema, pentru ca ai nevoie sa faci cumparaturi si nu tot timpul ai cu cine sa-l lasi acasa.
Si atunci te vezi nevoit sa-l iei cu tine in acel Univers al pierzaniei care se numeste supermarket. O data ajunsi acolo, constati ca, el, copilasul se va agata de tot ce e stralucitor, colorat sau zanganitor, caci, dupa cum bine stim cu totii, tot ce e interzis e si interesant.
Prin urmare, ce te faci cand el vrea al treispelea lego, a zecea ciocolata sau o papusa (caci,da, mi s-a intamplat inclusiv asta, ca Matei sa-si doreasca o papusa, din motive numai de el cunoscute). Am incercat toate metodele cunoscute si certificate de negociere-amanare-santaj: lasa ca iti cumpar data viitoare, daca iti iau asta nu-ti mai iau ailalta, este prea scump, iti face rau, este pentru bebelusi, etc, etc. si cum nimic nu functiona, m-am hotarat sa fac in felul urmator. La noi, cel putin, a mers.
Am inceput sa-i dam bani. Putin cate putin, mai la culcatul la pranz, mai la o sorcova, mai la hranirea pisicii…Incetul cu incetul, incepuse sa adune ceva banuti acolo, pe care-i numara si iar ii numara in fiecare seara cu constiinciozitate.
Cand a strans el vreo 100 de lei, am pasit cu incredere in primul supermarket, unde a inceput circul.
Prima oprire, un Bakugan, evident mai evoluat si mai altfel decat cei 157 pe care ii avea deja.
– Mamaa, p-asta nu-l am! Imi trebuie, ca se da peste cap si se transforma in….jvijivjiv (ceva neinteligibil)
– Sigur, iubitule, ii raspund eu, moment in care, neobisnuit ca eu sa cedez atat de repede, face ochii mari si nu stie cum sa reactioneze.
– Sigur, sigur, pot sa mi-l iau?
– Da, cum sa nu…si aici fac o pauza pentru efect…doar ai destui bani.
Soc si groaza. In paranteze fiind spus, Matei era si e si acum un copil foarte cumpatat cu banii lui si foarte generos cu ai altora.
– Pai, cum, se balbaie el, adica mi-l iau din banii mei?
– De ce nu? Ai 100 de lei si Bakuganul costa vreo 60, deci iti si raman 40 de lei. Hai sa-l luam!
Pus in fata unei situatii atat de neasteptate, nu stia ce sa faca.
– Stai putin, zice si se da asa pe dupa un colt unde il vedeam ca numara ceva pe degete si mormaie in barba.
– Dar ce faci acolo?
– Numar sa vad cati bani imi mai raman…Daca imi iau Bakuganul imi mai raman doar 32 de lei, zice el aproape plangand.
– De ce sunt atat de scumpe lucrurileee?? Cum sa coste o jucatie asa de mult? Nu mai imi ramane aproape nimic!!
Hai sa plecam, ca nu mai mi-l iau, suspina el si arunca cu naduf jucaria inapoi pe raft.
Nu mai imi iau niciodata prodstiile astea de Bakugani!!
Si asta a fost sfarsitul erei Bakugani, gormiti, gasca din gunoi, etc si cheltuit aiurea prin magazine pe teancuri de jucarii care si acum zac aruncate prin colturi.
C-asa-i in viata. Ce-i al tau se termina imediat, ce-i al altuia pare ca e fara sfarsit.

 

sursa foto: lifehacker.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza