How they beat us

Cum să-ți enervezi părinții ca un profesionist (vol. I)

Cine crede că a fi copil este ușor se înșeală amarnic. E nevoie de foarte multă imaginație, tenacitate și abilitate ca să reușești să obții mereu ce vrei și, în acelați timp, să scoți din pepeni pe toți membrii familiei, sau măcar pe mama.

Orice copil ar putea fi cu ușurință sursă de inspirație pentru maeștrii în manipulare și intimidare psihologică. Oricum, dacă ești copil și simți că ai intrat in pană de inspirație, iată aici câteva metode care vor avea succes garantat dacă vrei să-ți enervezi părinții eficient și competent.

  1. Atunci când ești rugat să faci ceva nu spui niciodată „nu”, ci „imediat”. Ai grijă să spui asta și peste 5 minute, și peste 10 și peste o oră. Între timp, ai grijă să rămâi fix în același loc, nici un centimetru mai la stânga sau mai la dreapta. În acest fel nu vei putea fi acuzat că refuzi să faci ceea ce ți se cere, ci doar că, la tine, „imediat” poate însemna undeva între câteva minute și câteva ore.
  2. Atunci când face mama mâncare, nu trebuie să mănânci niciodată imediat ce ți se oferă și nici măcar a doua zi. Atunci când se termină, trebuie neapărat să ceri să ți se dea din mâncarea respectivă și să faci tămbălău că ție nu-ți lasă nimeni niciodată să guști și tu măcar.
  3. Când o vezi pe mama ieșită pe ușă, cu poșeta atârnată pe umăr, ghiozdanul tău de 5 kile pe celălalt, geanta de sport într-o mână și cheile de la casă în dinți, iar afară plouă, ai grijă să-ți amintești când ajungi la 500 de metri de casă că ți-ai uitat ceva foarte, foarte important și nu te da bătut până nu vă întoarceți după acel ceva.
  4. Lasă-ți ciorapii murdari pe masă, pijamalele sub pat, adidașii pe covorul proaspăt spălat și farfuria murdară pe masă, ca să se urce pisica și să dărâme tot ce e pe masă. Dacă ești rugat să le strângi, vezi pct.1
  5. După ce ai tândălit tot weekendul și se face duminică seara, cam ora 23, așa, adu-ți aminte brusc că ai o temă la mate. NU mult, vreo 20 de exerciții cu 6 subpuncte fiecare la care, evident, nu te descurci singur.
  6. Când vii singur acasă, neapărat asigură-te că te-ai jucat pe telefon până ți s-a descărcat bateria complet. Mai mult, după ce termini orele, stai și vreun ceas, două în curte să joci fotbal cu băieții. Mama va muri de încântare după ce va suna de douăj de ori și va constata că au trecut două ore de la terminarea cursurilor și tu n-ai apărut.
  7. Când familia se uită la un film, tu vei vrea, desigur, să te uiți la meci. După ce dai la meci, uită-te preț de jumătate de oră și spune-le că vrei să te uiți la desene. După ce dai la desene, spune-le că te-ai plictisit și că te duci în camera ta.
  8. Nu te spăla niciodată mai mult de o dată pe săptămână și, Doamne ferește, mai mult de o dată pe zi pe dinți. Și asta, numai după ce ești rugat și amenințat de cel puțin zece ori. În această categorie a igienei personale minimale nu intră freza, pentru care ai voie să-ți petreci și câte o jumătate de oră în fața oglinzii, la ore de vârf, cum ar fi 7 dimineața sau 8 seara.
  9. Atunci când mama are fatala dorință de a intra într-un magazin să-și cumpere ceva și nu are altă variantă decât să te târască și pe tine după ea, fă în așa fel încât să nu mai greșească astfel și a doua oară. Pufnește și bodogăne de cum intri pe ușa magazinului („Uuf, iară mergem prin magazine!!”, asta deși ultima oară te-a luat cu ea când aveai 2 luni), trântește-te demonstrativ și îmbufnat pe o canapea făcându-i pe ceilalți cetățeni să le fie milă de tine („Bietul copil, o fi si el obosit, chiar trebuie să-l chinuie la shopping?”) și adu-ți aminte brusc că ți-e foame/cald/sete/pipi
  10. Când vezi că există riscul să fii dus la culcare mai devreme de ora 12, trebuie să faci tot ce-ți stă în putință să amâni fatalitatea. Vei solicita să fii scărpinat pe spate, să te joci cu mâțele, să mai vezi un clip pe youtube, să bei un pahar de lapte care întâi va fi prea mult încălzit, dup-aia prea puțin, cere să ți se citească o poveste, să ți se spună un banc, povestește ce a zis și ce a făcut absolut fiecare coleg de-a lungul zilei și, în funcție de propria imaginație, vei reuși să devansezi cu cel puțin o oră inevitabilul.

TO BE CONTINUED…

 

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza