How they beat us

Cum te lasă fără replică un copil de 4 ani

N-am niciun dubiu că al meu copil este cu mult mai deştept decât sunt eu. Prin urmare, aşa cum sunt convinsă că simţiţi şi voi de foarte multe ori cu ai voştri, discuţiile sunt absolut savuroase. Ca să nu mai spun că de multe ori nu-mi găsesc replica potrivită. Nici eu şi nici alţii. Am făcut aşadar un top 10 al lunii martie al discuţiilor cu fiică-mea, ca să ne distrăm împreună. Şi mi-ar face mare plăcere să aud şi replicile copiilor voştri.

  1. – Mama, după ce mori tu casa îmi rămâne mie, nu-i aşa?

După ce am depăşit şocul iniţial, am reuşit să mormăi:

–         Da, în mod normal aşa se întâmplă. De ce? Te grăbeşti?

–         Ce întrebări pui şi tu! Doar verificam.

  1. – De ce îţi iei geaca asta de blugi?

– E perfectă pentru vremea asta.

– Nu-mi place. E foarte urâtă.

– Atunci să îmi cumperi din banii tăi una care să-ţi fie pe plac.

– A, lasă, e bună aşa cum e!…

  1. – Mami, să ştii că eu sunt o motană bună.

– Aha! Păi şi în cazul ăsta eu ce sunt?

– Tu eşti fluturaşă.

  1. – Iubire, te-ai făcut cam parşivă!

– Cine, eu?

– Da, cu tine vorbesc. Suntem doar noi două.

– Mama, nu sunt parşivă. Deloc. Sunt doar foarte deşteaptă.

  1. Minidiva primeşte acceptul să îşi aleagă un singur obiect din magazin. Oscilează între o rochie neagră cu unicorn şi una roz cu steluţe strălucitoare. Tinde, desigur, spre cea roz. O altă fetiţă se arată interesată de prima dintre ele, moment în care mama ei aproape urlă, cu ochii înspre mine şi fiică-mea:

– Cum să îţi iei rochie neagră? Oribil. Copiii nu poartă negru. Nici nu vreau să aud asemenea prostii. Cum să porţi haine negre?

Fiică-mea renunţă la rochia roz şi se duce să îşi aleagă singurul obiect la care avea voie, apoi merge şi defilează cu el în faţa doamnei:

– Uite, mami, sunt vrăjitoare! Una frumoasă.

vraji

  1. După o discuţie lungă:

– Ce nesuferita eşti, Di!

– Da, dar sunt nesuferita ta.

  1. Culc copilul şi mă reped asupra ciocolatei la care râvneam de vreo 2 ore. N-apuc să iau prima gură şi aud:

– Mama, ce fâşâi acolo? Ciocolata aia din care n-ai vrut să-mi dai mie?

– Nu, iubire. Dormi liniştită. Acum visăm amândouă la ea.

  1. Moartea speranţelor unui părinte, după un zgomot straniu din gâtul copilului:

– Ce te uiţi aşa? Eram doar răguşită. Nu-mi pierd vocea.

     9.   Într-o dimineaţă, în concediu:

–         Di, ia-ţi culorile şi hai la bar, că am de lucru.

–         OK! Dar eu cu cine vorbesc dacă tu lucrezi?

–         D-aia îţi iei culorile cu tine. Ca să îţi faci de treabă.

–         Dar ce au culorile cu vorbitul? Crezi că nu pot să colorez şi să vorbesc?

  1. – Aoleo, Diana, mai strânge din jucăriile astea. M-am împiedicat de nu ştiu câte ori şi am şi călcat pe câteva.

         – Ce? Sunt la mine în cameră.

         – Şi în sufragerie.

        – Lasă-le pe alea! Diseară mă duc singură la culcare, deci nu mai calci pe nimic.

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza