How they beat us

Eu nu ştiu ce ar fi trebuit să fac. Ştiţi voi?

Ce faci când fiul de 10 ani pleacă în tabără şi, în chiar prima seară acolo, te sună plângând că vrea acasă? În hohote, să ne înţelegem.
Sigur, nu vei ceda. Ţi-ai ridica în cap toţi specialiştii în parenting. Îi explici frumos că e mare. Şi că nu-şi poate lăsa echipa la greu, într-un campionat naţional. Şi că totul va fi mai bine a doua zi.
Ce faci totuşi dacă şi în următoarea seară scena se repetă?
Sigur, în sinea ta te întrebi dacă nu cumva copilul va rămâne cu sechele. Tragi însă aer în piept, îi repeţi cele spuse mai sus şi adaugi că nu mai e aşa de mult. Deja au trecut două zile.
În a patra seară, el adaugă, suspinând, că acum ştie că nu poate trăi departe de părinţii lui. Iar tu, mamă care-şi doreşte un copil independent, i-o tai rapid. Că nu se poate aşa ceva. Că nu te aşteptai la asemenea reacţie. Pe care a mai avut-o şi când avea 5 ani, dar atunci era mic şi ai înţeles. Acum e inadmisibil.
În ultima noapte, deja ameninţă. Că dacă nu vine cineva la el pleacă singur. Că se topeşte de dorul tău. Îţi cere să spuneţi rugăciunea împreună. Tu tresari şi-ţi faci procese de conştiinţă dar nu arăţi slăbiciune. Îi spui că mai sunt câteva ore. Şi că eşti mândră de el.
Şi dacă după 5 nopţi nedormite începe să ţi se rupă de sfaturile specialiştilor, îl şi motivezi un pic. Îi promiţi că îi vei cumpăra jocul la care visează. Ca să doarmă şi el bine. Şi tu, măcar un pic. Şi, la 4 dimineaţa te sui în maşină şi fugi la el.
Ceea ce eu tocmai fac. Habar n-am dacă a fost bine sau nu. Dar mai ştiu că uneori, socoteala din cărţi nu se potriveşte cu cea din suflet.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza