How they beat us, Hurry no Worry, Keep it simple...

5 lucruri pe care le-am învățat de la copilul meu

Nu știu de ce avem impresia că noi suntem cei care ne învățăm copiii ceva și nu invers.

Nu știu de ce avem impresia ca experiențele noastre sunt cele care ne dau dreptul să judecăm când ar putea fi tocmai invers, ele ne imprimă niște prejudecăți.

Nu puține au fost situațiile în care mi-am pus mâinile în șold și i-am impus copilului meu niște lucruri când instinctul lui spunea altceva și s-a dovedit după aceea că avea dreptate.

 

Copilul meu m-a învățat că, acolo unde chimie nu e, nimic nu e.

De multe ori îl întrebam: „Dar de ce nu te joci cu X sau cu Y, că uite ce drăguț e?”, iar el răspundea simplu: „Pentru că nu-mi place de el”. Iar eu continuam cu argumentele, doar pentru că mi se părea că X sau Y ar fi un partener potrivit de joacă pentru el.

Cu timpul, mi-am dat seama că instinctele lui știu cel mai bine și că dacă nu simte pentru X sau Y o apropiere, nu trebuie să mai intervin cu argumente raționale. Până la urmă, și noi, părinții lui, funcționăm fix la fel.

 

Copilul meu m-a învățat că trebuie să-i respecți celuilalt micile toane și dispoziții.

Obișnuită fiind ca, ani la rândul, să ies din casă pe orice vreme în weekend-uri, ca să mergem fie în parc, fie la vreun loc de joacă, fie la mall, acum mi se pare ciudat când nu mai vrea să iasă din casă cu zilele. Dar, treptat, am înțeles că, dacă atunci bombăneam că nu mai am timp de nimic și am, n-am chef, sunt nevoită să mă deplasez pe unde gasea el rost de distracție, acum ar fi cazul să nu mai insist să-l scot din casă și să-l las să lenevească, pur și simplu, dacă asta are chef să facă.

 

Copilul meu m-a învățat că, oricât ar fi graba de mare, nu o să pierd sau câștig ceva dacă mă opresc câteva secunde să-l iau în brațe, să-i spun că-l iubesc sau să mă așed lângă el, pur și simplu.

Ați observat că, fix atunci când te grăbești mai tare și știi că ești deja în întârziere, copiii par că fac special să tragă de timp și taman atunci, și-ar dori să-i iei în brațe și să-i mângâi? Știu că prima reacție e să t enervezi și să te gândești că intenționeaza să te scoată din sărite când poate că ăsta e modul lor de-a spune: „Mama, oprește-te puțin din goana ta nebună și uită-te la mine. Sunt aici.”

 

Copilul meu m-a învățat că, atunci când călătorești undeva, e bine pentru sufletul tău să vânezi experiențe, nu să bifezi locuri pe care le-ai văzut.

Adică, în loc să mă laud că am văzut nu știu câte muzee la Berlin, pe care oricum le-aș fi uitat, pot spune că ne-am plimbat cu vaporașul pe râul Spree, înfofoliți în pături și cu o cafea sau ceai fierbinte în față, că ne-am plimbat aiurea pe străzi în timp ce clădirile toate erau îmbrăcate în lumină sau că am mâncat cei mai buni cârnați cu chilli la un târg stradal, așezați pe marginea unei arteziene.

 

Copilul meu m-a învățat să îi dăruiesc timp, nu bani. Amintiri, nu obiecte. Adevăruri, nu iluzii.

M-a învățat că datoria mea nu e să îl cresc eu pe el, ci să creștem împreună în așa fel încât, atunci când va sosi momentul să ne desprindem unul de altul, totul să se întâmple lin, frumos și fără regrete.

sursa foto:https://mabletherapy.com/2015/05/15/if-its-not-fun-its-not-working/

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza