Keep it simple...

Adio, vară, bun venit, copii!

Mâine vine moștenitorul dintr-o lungă vacanță. Săracu’ copil, a fost trimis toată vara la rude, în Barcelona. E greu, la tăți ni-i greu da’ nu la fel.

Și uite cum am tândălit noi toată vara prin bătătură, am văzut toate filmele nominalizate și câștigătoare de Oscar din 2016 (și 2015…și 2014), am mâncat ca o doamnă și un domn numai prin cârciumi ciorbe, zacuști, rapane, alivenci, ciolane de porc și papanași,piureuri cu trufe sau aripioare la ceaun, ne-am tuns scurt (eu), ne-am vopsit roșcat (tot eu), am pus plase de țânțari și aer condiționat și brusc, ne-am dat seama că o să ne ia dracu, că nu mai avem nimic de făcut.

Că ne-am obișnuit să lenevim așa, ca râmele la soare, că gândul nu ajungea mai departe de ziua de mâine, că doar cheful ne-a fost suveran și ne-a controlat viața mai abitir ca un iubit gelos și că dacă nu făceam copilul până acum nici nu l-am mai fi făcut vreodată.

Ce voiam să zic de fapt și m-am pierdut aiurea pe uliță: altădată nu înțelegeam cum de există cupluri fără copii, cum de sunt oameni care nu-și doresc copii și care, ce să vezi, chiar nu-i fac.

Dar acum, din ipostaza de part-time parent, part-time single înțeleg că există lucruri de care chiar e târziu să te apuci. Înțelepciunea maximă e să te privești pe tine însuți, dezbrăcat de orice amăgire de sine și must-have/must-be și să recunoști că da, asta e viața ta și îți place, da, nu vrei să ai grija unei alte vieți, da, vrei să n-ai chef când n-ai chef și să ai chef când ai.

E mare lucru să accepți asta despre tine și să observi, cu ochii larg deschiși, fie că vrei să te cari pe plaje exotice sau prin cluburi dubioase în Amsterdam, fie să escaladezi Himalaya sau să faci scufundări în Mexic, fie să dai o fugă în weekend până la mare fără prea multe fasoane, fie să bagi ca nebunu’ muncă pentru că simți că asta îți conferă ție valoare, fie că vrei să stai azi într-un loc, mâine într-altul.

Ce nu mi se pare ok este că sunt copii aduși pe lume că așa se cade și așa se așteaptă de la tine diverși wannabies de bunici, unchi, mătuși ;i alte moașe, copii care după primul scâncet devin o povară nemărturisită dar pe care ei o vor simți ca pe o cocoașă în spate toată viața, copii care cresc pe apucate ca o plantă sălbatică ce se prinde de un gard și se cațără cu disperare, de una singură.

Așa că, aveți curajul să nu faceți copii dacă simțiți că nu e pentru voi, aveți curajul să-i faceți dacă vă simțiți înarmați pentru asta și aveți curajul, ca în cazul nostru, să faceți adio cu batista celor 500 de zile de vară și să vă primiți copiii înapoi, cu inimile larg deschise.

Azi e prima zi de toamnă.

Și o frumoasă melodie cu un băiat frumos, în încheiere 🙂

https://www.youtube.com/watch?v=7ufGxqxeBJE

 

sursa foto: http://www.clmblog.info

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza