Hurry no Worry, Keep it simple...

Bijuterii cu suflet. La propriu, nu la figurat

1. ce inseamna de fapt bijuterii cu suflet
Bijuterii cu suflet este cea mai potrivită definiție pentru bijuteriile Ostara. Le-am denumit așa pentru că fiecare poartă o parte din sufletul celui care o comandă. Mai exact, după ce își aleg modelul preferat, clienții au opțiunea de a înregistra un mesaj, iar undele vocale sunt apoi vectorizate și gravate pe suprafața plăcuței de aur sau argint.
 
Sunt bijuterii cu suflet pentru că vocea noastră, vibratia vocii noastre rămâne încremenită pe ele, fie că vrem să purtăm un talisman cu motto-ul preferat, fie că vrem să surprindem oamenii dragi cu un mesaj special de iubire: de la mulțumesc până la te iubesc.
 

2. cum ai ajuns tu sa faci bijuterii
În primăvara anului 2015, treceam printr-o serie de schimbări radicale pe plan personal, dar și profesional. După o carieră antreprenorială în domeniul distribuției de aparatură medicală, am simțit că mediul, oamenii, conjuctura politică din acea perioadă mă duceau într-o stare de nefericire și neîmplinire. Deși câștigam suficient cât să-mi permit un trai decent și vacante, am simțit că locul meu nu mai e acolo.
ostara5
În aceeași perioadă, am vrut să dăruiesc persoanei iubite ceva special, care să surprindă afecțiunea pe care ne-am purtat-o mult timp, așa că am ales să îi i construiesc practic o brățară pe care am așezat vocea mea. Când a fost gata, înainte să i-o dăruiesc, am purtat-o eu și mi-a plăcut tare mult sentimentul de a avea lângă mine mesajul de iubire pentru EL.
De aici, a mai fost nevoie doar de un pas să încep călătoria mea în lumea bijuteriilor, iar în scurt timp am lansat Ostara Wave. 
3. cum se imprima de fapt sunetele in bijuterii
 
Este foarte simplu: clienții își aleg bijuteria preferata de pe site-ul ostarawave.com, apoi fie încarcă un mesaj vocal, fie îl înregistrează pe loc cu ajutorul aplicației de comandă din site. Mai departe, eu vectorizez mesajul vocal, fac o simulare și trimit comanda către atelier, unde bijuteriile sunt lucrate manual cu multă grijă și dedicare. La final, clientul primește o bijuterie unică însoțită de un certificat de calitate, care conține și un cod QR, cu ajutorul căruia poate asculta mesajul gravat pe plăcuțele din aur sau argint.
 
4 cum iti alegi modelele
Din semne. Sunt o persoană spirituală, cred că Ostara m-a ales pe mine și că unele lucruri vin către noi atunci când trebuie. De exemplu, ideea primei colecții, Geometria iubirii, mi-a venit stând la semafor și observând că sunt înconjurată de forme geometrice, în diverse contexte și semnificații. Am început să studiez  despre formele din Geometria Sacră și am pătruns mai adânc în semnificațiile acesta, așa că am le-am combinat sub forma unor coliere. 
ostara3ostara4ostara1
 
Apoi a venit colecția Inimi, pe care le vedeam într-o perioadă peste tot în jurul meu, pe trotuar, în frunze, în nori. 
 
Clienții și poveștile lor sunt o sursă interminabilă de inspirație. Colecția la care lucrez acum a fost inspirată de o mămică care și-a gravat pe bijuteria Ostara undele vocale ale pulsului bebelușului din burtică. A fost atât de puternic mesajul bijuteriei sale, astfel încât am început să lucrez la o colecție cu îngeri și aripi.
5. cat de complicat e procesul
Nu este foarte complicat, însa presupune mai mulți pași decât în cazul unei bijuterii convenționale. Din momentul în care comanda este făcută, durează până la 10 zile ca ea să ajungă la destinatar.
 
6. cine e publicul tau
Acum fac bijuterii pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Cred că bijuteriile sunt prețioase nu pentru că sunt realizate din metale prețioase, ci pentru că ele poartă o parte din sufletul

celor care le comandă. Am primit comenzi atât de la adolescenți care voiau să-și impresioneze prima dragoste, cât și de la bunici care voiau să facă un cadou special nepoților nou născuți. Recent, încurajată de reacțiile impresionante pe care le-am primit, am introdus în colecții și accesorii bărbătești – brățări și butoni.
Gasiti bijuteriile ostara aici.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza