Keep it simple...

Cât și în ce condiții lăsăm copiii în fața gadget-urilor

Mie mi se pare foarte complicat să manageriezi problema tehnologiei în viața copiilor din zilele noastre. Eu încă încerc să o țin pe a mea fiică departe de smartphone, tabletă și cât mai puțin în fața televizorului. Cu toate astea, ori de câte ori a reușit să pună mâna pe unul dintre gadget-urile de mai sus mi-a dovedit că se pricepe mai bine decât mine să le folosească. Zici că ăștia mici se nasc acum cu un simț special pentru tehnologie. În plus nici n-aș vrea să mă trezesc la un moment dat că ea este singura din generația ei care nu știe cu ce se mănâncă aparatele astea, mai ales că sunt conștientă de necesitatea lor. Uitați-vă la noi! Eu am scris articolul acesta pe tabletă. Cei mai mulți dintre voi pun pariu că l-ați citit de pe telefon. Deci oricum asta este lumea spre care ne îndreptăm, lumea în care trăim.

Așadar eu aș vrea să aflu cum ar trebui să pun problema la acest capitol. Și am ocazia să aflu chiar vinerea aceasta, pe 26 mai, de la ora 17.00, în cadrul celui de-al patrulea seminar gratuit din cadrul Școlii Părinților Responsabili, organizat de QBebe. Ora de informatică va aborda unul dintre cele mai sensibile subiecte ale psihologiei educative a copilului: Tehnologia şi reguli de utilizare în viaţa copilului.

Copiii nu sunt adulţi în miniatură. Un copil are nevoi diferite, organismul lui este în creştere, iar creierul de asemenea. Creierul unui copil are mai multe conexiuni neuronale decât cel al adulţilor. În acelaşi timp, acesta are şi mai puţini neurotransmiţători de inhibare. Aşadar, copiii percep realitatea mai difuz, mai puţin concentrat. Ei încă nu ştiu ce este important şi ce nu, de aceea acordă atenţie tuturor lucrurilor care-i înconjoară. Tehnologia este un conglomerat uriaş de stimuli, iar noi, ca părinţi responsabili, trebuie să ştim cum şi când să punem limite copilului, când şi cum să îl ajutăm să folosească tehnologia numai în folosul lui, pentru o dezvoltare armonioasă şi corectă. 

Lecția 1: Televizorul, dușman sau prieten? va fi predată de Simona Cernea, Psiholog Clinician si Psihoterapeut în Terapii Cognitiv Comportamentale şi Hipnoterapie, atestat de Colegiul Psihologilor din România

Lecția 2: Între smartphone și tabletă, de ce, când și cum punem limite va fi oferită de către Daniela Nicoleta Dumitrescu, Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, practician Metoda ESPERE, blogger „Fericiţi cei ce comunică”

Lecția 3: Creierul copilului și tehnologia va prezenta sfaturi importante de la Dr. Raluca Maria Vlad, Medic specialist pediatrie, asistent universitar UMF Carol Davila

Lecția 4: Psihologia copilului născut în era tehnologiei va fi abordată de Carmen Simona Sbarna, Psihoterapeut, coach & trainer

Înscrierile la Ora de informatică se fac aici iar detalii despre toate seminariile Şcolii Părinţilor Responsabili aflați aici. Locurile sunt limitate, așa că nu uitați să vă înscrieți acum.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza