Hurry no Worry, Keep it simple...

Cazul Pitesti. Ce putem si ce nu putem face

Pentru ca nu credem ca e o problema pe care o putem rezolva prin proteste pe Facebook, noi ne am gandit sa intrebam un psiholog. Subiectul e delicat, nu stim cum e bine sau cum e rau de fapt. Nu credem ca e asa usor sa punem verdicte pe retelele de socializare. Asa ca incercam sa intelegem.  Gabriela Minescu ne explica

  1.  care ar fi pasii care ar trebui urmati pentru o integrare fireasca a copiilor cu adhd sau cu autism in scoli

Daca ne luam dupa statistici, nu stam prea bine, unul din cinci copii sufera de sindromul ADHD, depresie, autism, anxietate, tulburari de conduita sau schizofrenie.

ADHD este o tulburare comportamentala al carei diagnostic se stabileste, de obicei, in copilarie, la varsta scolara (6-12 ani),  copiilor fiindu-le imposibil de a se concentra asupra unei indeletniciri anume. Problema este ca poate avea consecinte nefavorabile asupra activitatilor scolare sau relatiilor interumane.

Semnele sunt cel mai usor de recunoscut la scoala, unde copilul nu este atent, deranjeaza desfasurarea cursurilor, este hiperactiv. In vederea stabilirii unui diagnostic cat mai exact al ADHD se recomanda efectuarea unui examen medical complet, in scopul excluderii altor cauze. Fara efectuarea unor examene neurologice si fara teste psiho-educationale (teste de inteligenta, aprecierea IQ-ului), eu nu as indrazni sa pun acest diagnostic.

Pentru ADHD nu exista tratament curativ, ci doar tratament simptomatic. Studii recente au evidentiat efectele benefice pe care le are terapia combinata ( cu accent pe suportul psihologic si terapia specifica adresata tulburarilor comportamentale).

Ca interventie, recomand accentul pe tratamentul specific tulburarilor de comportament. Si aici ma refer la strategii de a creste respectul de sine, modalitati de relaxare si tehnici de a face fata stresului in vederea reducerii anxietatii, strategii de organizare a activitatilor personale, imbunatatirea relatiilor cu ceilalti colegi, dar si educarea familiei pacientului. Factori sociali precum educatia neadecvata data de catre parinti sau stilul de viata, pot inrautati simptomele.

Acesti copii au clar nevoie de suport psihologic si afectiv.

Este important sa se evalueze daca pot exista şi alte cauze ale deficitului de atentie sau comportamentului hiperactiv, pentru ca se pune prea des diagnosticul de ADHD, neluandu-se in considerare ca pot exista manifestari comune altor tulburari (poate fi vorba de depresie sau anxietate sau prezenta unui comportament antisocial).

De multe ori, manifestarile copilului pot fi efectul unor disfunctii familiale sau a unei educatii inadecvate, nu a unei psihopatologii individuale. Relatia cu persoanele semnificative( parintii , bunicii sau bonele) au un profund efect asupra abilitatilor de auto-reglare si atentie ale copiilor. Ca sa nu mai spun ca intalnim comportamente tipice ADHD la copiii care au suferit violenta si abuz emotional.

Sunt cazuri in care se pune diagnostic de ADHD in locul tulburarii opozitional-sfidatoare si tulburarilor de conduita, ambele caracterizate de comportamente antisociale (incapatinarea, agresiunea, iesiri temperamentale frecvente, mintitul sau furatul sau tulburarile emotionale).

Dificultatile specifice autismului presupun intarzieri in dezvoltarea limbajului si a comunicarii, in  relationarea sociala si manifestarea emotiilor si in cea comportamentala (comportamente stereotipe, repetitive, autostimulari etc.). Spre deosebire de copiii tipici, copiii cu autism au de depasit mai multe bariere pentru reusita integrarii in mediul scolar. Este vorba de barierele specifice de comunicare si de socializare.

Este evident ca nu se face prea mult in directia integrarii acestor copii, multi directori de scoli si gradinite, cadre didactive si uneori membri ai familiei (da, imi asum ce spun) incercand sa evite « durerile de cap ».

Pentru integrarea lor este necesara cunoasterea manifestarilor, sensibilitatilor si potentialului copiilor cu astfel de tulburari, pentru a adapta relatiile pe care acestia le au cu cei din jur si pentru a pune bazele unei relatii empatice si adecvate cu ceilalti copii si cu toate persoanele cu care acesti ajung sa interactioneze.

2.  ce trebuie sa le spunem noi copiilor nostri pentru ca ei sa inteleaga si sa nu fie deranjati/ suparati de colegul care le misca tot timpul banca sau care alearga prin clasa in timp ce ei vor sa se concentreze

Depinde foarte mult ce exemple au in jur acesti copii(ce zice mama, ce vad in jur, ce spune doamna diriginta sau prietena cea mai buna). In plus, e firesc sa aiba rezerve fata de ceea ce nu inteleg. Copiii au nevoie de explicatii, pot intelege diversitatea si diferentele si pot practica toleranta, daca cineva are rabdare sa le explice ce poate sta in spatele manifestarilor unui alt copil care sufera de ADHD sau autism. Daca mama si tata le spun « fereste-te de acel copil » si daca profesorii vor izola sau vor discrimina copilul care sufera de o tulburare comportamentala sau emotionala, cu siguranta toti ceilalti colegi vor avea tendinta sa ii puna etichete si sa il izoleze.

Daca li s-ar prezenta mai empatic suferintele si limitarile prin care trec colegii lor cu astfel de tulburari, cu siguranta ar fi mai intelegatori si mai dispusi sa ii accepte si sa ii ajute sa se integreze.In plus, orice fiinta umana raspunde la empatie. Exista cei 4A de baza sub care comportamentele si reactiile noastre se pot ameliora : atentia si afectiunea celorlalti, acceptarea si aprobarea lor.

Poate nu ar fi rau la orele de dezvoltare personala sau de dirigentie de la scoala sa fie invitat un psiholog care sa vorbeasca despre acest subiect.

Pentru parintii care trec prin asta, este important sa aleaga o scoala care este deschisa (prin director si cadrele sale didactice) integrarii copiilor cu autism sau ADHD in sistemul de invatamant de masa.

La fel de important este ca parintii sa aleaga o scoala sau o clasa care sa se potriveasca nevoilor si abilitatilor copilului si as insista ca acesti parinti sa fie realisti cand isi evalueaza propriul copil. Este o mare problema daca copilul nu este inca pregatit sa faca fata unei clase in care sunt foarte multi elevi sau unei scoli unde se pune foarte mult accent pe competitie si pe cunostintele academice.

Pentru ca se ajunge la marginalizare si izolare.

Nu stiu cat de mult isi pregatesc parintii copilul povestindu-i la ce sa se astepte, in asa fel incat procesul de integrare sa fie cat mai adaptat si mai putin stresant pentru copil. Astfel, ar fi recomandabil sa mearga la inceput la orele de pictura, muzica, sport sau in prima perioada doar cateva ore.

Daca copilul are problemele comportamentale (este violent, are crize de ras sau plans, face galagie etc), as recomanda o strategie de reducere a acestor comportamente, pentru ca pot sa fie niste bariere foarte importante in integrarea lui scolara si sociala printre colegi.

Nu ar fi rau daca parintii ar face efortul de a explica celorlalti parinti sau cadrelor didactice care sunt barierele pe care copilul lor le are pentru a se adapta la mediul scolar, dificultatile ce tin de specificul tulburarii si care sunt eforturile pe care ei le fac pentru a trece prin acest proces.

In concluzie, pentru a creste abilitatile de socializare si integrare ale copiilor cu ADHD si autism, pe langa ajutor de specialitate, e necesara si implicarea parintilor si a cadrelor didactice, dar si empatia colegilor, pentru a impiedica discriminarea si marginalizarea.

Statutul lor de copii cu nevoi speciale sau de copii cu tulburari de comportament, nu face decat sa accentueze ceea ce ei déjà traiesc, pentru ca din start sunt tratat diferentiat(si nu in sensul bun) sau sunt vazuti drept « elemente negative  sau perturbatoare care nu au ce cauta langa cei care se manifesta adecvat».

 

(sursa foto:shutterstock.com)

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza