How they beat us, Keep it simple...

Ce mișto e să muncești de acasă!

Așa vor zice, fără excepție, toți cei cărora le vei spune asta. Am făcut și eu asta, timp de un an și ceva și tot timpul reacțiile erau „Uau, ce norocoasă ești, faci ce vrei, nu te încurcă nimeni, ai programul tău, lucrezi când vrei, etc, etc”

Atunci când te gândești la a munci de acasă, probabil că-ți imaginezi o persoană care se scoală pe la 10-11, cască alene în timp ce se îndreaptă spre laptop, în șoșoni și învelită în halatul pufos, cu o ceașcă de cafea aburindă în mână. O dată ce va deschide laptopul, va lucra un picuț după care va simți nevoia de o pauză.

Și, ce să facă omul în pauza de lucru decât să se uite la un serial, să mănânce o pizza de la delivery si să tragă un pui de somn. După care mai lucrează încă un picuț, face o baie caldă, mai bagă un serial și aia e. A, și să nu uităm, în imaginea asta, afară e musai să plouă si persoana care lucrează de acasă s-a uitat toată ziua cum se prelinge ploaia pe geam, gândindu-se ce norocoasă e și ce nefericiți sunt ăia care sunt acum pe drumuri.

Desigur, așa ar putea sta lucrurile cu cei care n-au copii. În realitate, însă, pentru cei cu copii (și copii în vacanță) munca de acasă ar putea fi cea mai proastă idee. În cazul ăsta, lucrurile se desfășoară de fapt așa. Să zicem că e vorba de o mama care “lucrează” de acasă:

Se trezește la 6 dimineața, pentru că cel mic a visat urât, face pipi sau pur și simplu nu mai are somn

Se beau doi stropi de cafea în timp ce cu o mână se dă laptele copilului și cu cealaltă se deschide laptopul

Dacă laptopul este unul mai puțin performant și durează mai mult să se deschidă, are timp suficient să se spele și pe dinți și să rezolve en-passant și o criză de furie a celui mic provocată de faptul că laptele a fost prea cald sau prea rece.

Când în sfârșit se deschide laptopul, se fac fix 2 mișcări (fiecare în funcție de ce face pe laptop, scrie, editează,etc). Copilul dorește să urmărească desene, dar nu la televizor, că alea nu sunt interesante, ci pe laptop. Când i se spune că nu se poate pentru că mami are treabă pe laptop, buza de jos se bosumflă periculos. Atunci, ca soluție de compromis, mami îi propune să urmărească desene de pe un CD. Copilul acceptă, situația e salvată. Între timp, mami dă save la cele 2 cuvinte scrise, de teamă să nu piardă munca din ultima oră.

CD-ul promis, însă, a intrat în pământ. Mami se apucă să-l caute boscorodind și-l roagă și pe tati, care boscorodește din cauză că întârzie la muncă (pentru că, nu-i așa, el nu e atât de norocos să lucreze de acasă)

După vreo o oră de căutat, apare și CD-ul, îndesat bine printre șosetele copilului. Când mami apare victorioasă cu CD-ul în mână, este informată sec că nu se mai dorește vizionarea lui, ci asamblarea unui Lego.

Între timp, pe drumul dintre camera copilului și sufragerie, mami a mai reușit să scrie 2 cuvinte. Obligatoriu, dă save.

Mami se apucă să facă Lego cu copilul. Pentru că experții în parenting ne-au învățat să nu neglijăm dorințele copilului.

S-a făcut ora 12. Profitând de un moment de neatenție a copilului, care face caca și se uită pe tabletă în același timp, mami face un asalt eroic asupra laptopului și reușeste să scrie 20 (scriu și în litere: douăzeci, ca să nu fie vreo confuzie) de cuvinte!! Dă save de 3 ori.

Copilul iese de la baie și o informează pe mami că i-e foame. Mami crede că ar putea scăpa ieftin cu o friptură și o salată dar se înșeală. Copilul dorește ciorbă, piure, șnițele și clătite. 3 ore pe ceas!

Dar nu-i nimic, se gândește mami, adoarme ăsta micu și recuperez tot. Doar să stau un pic lângă el să fiu sigură că adoarme. Când deschide din nou ochii, mami constată că afară e întuneric și s-a făcut ora 7-8.

În 10 minute vine și soțul și cu asta se poate declara încheiată o productivă zi de muncit acasă.

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza