Bârfe in the city, Keep it simple...

Copilul cu căpuşă în cap

Din capitolul „de ce ţi-e frică nu scapi” am trecut şi noi prin operaţiunea „căpuşa”. Cum altfel dacă nu în concediu? Deşi nu am făcut niciodată o isterie din a-mi feri fiica de căpuşe, am încercat pe cât posibil(când nu uitam) să îi dau cu o combinaţie de uleiuri care, cel puţin în teorie, protejează împotriva nemernicelor alea mici. Nu ştiu dacă au fost utile substanţele sau am avut şansă, dar cert este că nu am avut probleme până acum câteva zile, când ne mutam dintr-un creier de munte în altul.

Spre norocul nostru, urâţenia pământului nu s-a legat de pitică când eram departe de orice aşezare ci chiar în mijlocul oraşului, în timp ce vizitam cetatea din Făgăraş. Ca să ştiţi şi voi, cei netrecuţi prin aşa ceva, nu e nevoie să zacă copilul cu orele prin iarbă ca să atragă căpuşele. La Diana a fost o chestie de secunde. S-a jucat un pic cu taică-su, timp în care la un moment dat a măturat şi cu părul prin iarbă iar asta a fost de ajuns pentru ca acarianul să se înfigă în capul ei. Da, fix în cap. Cred că dacă era în orice zonă a corpului nu mă stresam atât de tare dar imaginea aceea cu monstrozitatea aia mică înfiptă în scalpul minunii mele… aş fi leşinat dacă n-aş fi avut treabă să duc copilul la spital.

Cred că am descoperit arătarea la cel mult o jumătate de oră de când a cules-o. O mângâiam când am simţit denivelarea suspectă. Nu am să vă ascund că primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut pe internet metode de scoatere a căpuşelor. Ştiu că nu e bine, nu recomand nimănui să facă aşa ceva dar ăsta a fost primul instinct. Sigur că tot medicul a fost alegerea finală şi rapidă aşa că în 5 minute eram în drum spre spital. În timp ce îmi linişteam fiica şi îi spuneam că e o nimica toată eu îmi făceam cele mai negre scenarii în cap: despre căpuşă, boli(profesia şi toate ştirile de acest gen care mi-au trecut prin mână nu mă ajută când vine vorba de astfel de lucruri), spital de provincie şi doctori nepăsători. Plus, faptul că era duminică, la prânz iar mă făcea să îmi imaginez că vom ajunge să alergăm prin cine ştie ce oraş îndepărtat sau chiar să încercăm noi să scoatem oribilitatea.

Am intrat la urgenţă şi i-am explicat pe nerăsuflate asistentei ce căutăm acolo. Ne-a poftit în cabinet, ne-a trecut datele în calculator, a chemat medicul, a vorbit cu Diana. Sunt lucruri absolut fireşti dar modul ei relaxat părea pentru noi o indiferenţă crasă. Din fericire, am reuşit  să înţelegem că ceea ce pentru noi era o urgenţă de grad zero pentru ei era o banalitate. Şi nu erau ignoranţi, ci aşa merg lucrurile. Între timp, noi glumeam cu Diana, îi explicam ce va face doctorul şi ce va simţi, asistenta a început şi ea să glumească. Când a intrat chirurgul pe uşă, prima replică a fiică-mii a fost:

         Vă rog să îi verificaţi şi pe părinţii mei, să nu aibă şi ei căpuşe.

Moment în care toată lumea a început să râdă iar atmosfera s-a destresat. L-a chestionat şi pe medic despre procedură, i-a cerut să îi arate penseta apoi s-a aşezat pe pat, ca să i se scoată căpuşa. Curajul i-a fost mai mare decât sperietura şi deşi a fost un pic de chinuială şi un pic dureros, pentru că un picior al arătării rămăsese sub piele, Diana nu a scos niciun sunet şi nici nu a mişcat până nu i s-a spus că e totul în regulă. Ştiu că am un copil ceva mai curajos decât media dar ştiu că au contat mult şi explicaţiile, faptul că noi ne-am înghiţit temerile şi am glumit foarte mult cu ea, atitudinea medicului şi asistentei.

Acum, că am trecut peste panica de moment, două probleme mai am de expus:

1.       De ce administratorii Muzeului Făgăraş nu fac nimic în această problemă? Există insecticide special pentru căpuşe şi cred că ar trebui folosite atâta vreme cât vrei să-ţi vină turiştii în Cetate. Ştiu că se poate întâmpla oriunde dar cred că tu, instituţie care trăieşti şi din vânzări de bilete, ai obligaţia să îţi protejezi vizitatorii. Am făcut o sesizare în acest sens dar răspunsul m-a dezamăgit puţin. Faptul că şi-au cerut scuze ar fi fost apreciat mai mult dacă nu ar fi pus la îndoială faptul că s-a întâmplat la ei în curte. Am apreciat totuși că mi-au răspuns destul de repede. Cât despre ideea de a lua măsuri, au refuzat să răspundă dacă vor face ceva concret în acest sens, ci doar au precizat că au luat act de sesizare.

2.      Refuz să îmi las copilul să trăiască departe de natură. Ştiu părinţi care le interzic categoric celor mici să iasă de pe aleile din parc de teama căpuşelor. Mie mi se pare cumplit, chiar dacă tocmai am trecut prin experienţa asta deloc plăcută. Cred că apropierea noastră de tot ceea ce înseamnă natură este esenţială pentru o dezvoltare frumoasă. Tocmai de aceea, după ce am trecut pe la spital, ne-am continuat plimbarea prin munţi. Şi mi-am încurajat fiica să intre în iarbă, să alerge şi să culeagă flori. Este clar că un pic de grijă şi protecţie nu strică dar nici panica nu ne ajută deloc.

N-am să înşir acum riscurile muşcăturii de căpuşă(la noi în ţară oricum purtătoare de boli sunt cam 10-20%, din câte am aflat), metode de extragere sau altele. Sunt o grămadă de articole pe internet despre acest subiect. Dar am să vă rog să îi verificaţi pe cei mici în fiecare seară, cu mare atenţie, dacă ştiţi că s-au jucat prin iarbă, inclusiv în zone care nu ar părea expuse(subraţ, cap, în spatele urechilor). Iar dacă descoperiţi ceva, mergeţi la spital. Ştiu că e neplăcut să stai cu orele pe acolo, dar cred că e cea mai sigură variantă.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza