Bârfe in the city, Keep it simple...

Cu adolescenţa la psiholog

Cazul Boureanu a readus în discuţie o problemă veche de când lumea: disputele dintre părinţi şi copiii adolescenţi. Am stabilit deja aici că noi nu acceptăm ideea de agresiune, nici fizică, nici psihică. Dar pentru că ştim cât de uşor e să ajungi să spui: „Nu ştiu ce să mai fac” am cerut sfatul unui specialist. Psihologul Gabriel Sima ne-a răspuns la câteva întrebări legate de poate cea mai grea perioadă din viaţa de părinte.

1. Cum faci să păstrezi o legătură echilibrată cu un adolescent? Cum îl faci să nu te mintă şi să aibă încredere în tine?

Dacă eşti o persoană care şi-a păstrat de-a lungul timpului prieteniile atunci n-ar trebui să ai o problemă în a păstra prietenia dintre tine şi copilul tău. Loialitatea, respectul şi grija faţă de stările lui îţi pot asigura prietenia copilului pe termen lung. De regulă minţim să nu-i îngrijorăm peste măsură pe cei dragi, când nu este cazul, sau îi minţim când anticipăm că reacţiile lor ne-ar afecta starea de spirit. Pentru a nu crea pericole presupuse greşit este indicat ca părinţii să aibă reacţii inteligente şi non-agresive atunci când copilul le mărturiseşte trăirile sau când le povesteşte diversele evenimente neplăcute din viaţa lui.

2. Ce trebuie să ştie un părinte despre adolescenţă?

Adolescenţa este starea premergătoare stării de adult. Are loc un proces de schimbare a imaginii de sine. Apare tendinţa copilului de a se redefini ca persoană. În această perioadă caută răspunsuri la întrebări precum: Cine sunt eu? Cum sunt văzut? Sunt capabil să realizez ceva valoros? Sunt demn de aprecierea şi iubirea celorlalţi? Modelele pe care le întâlneşte adolescentul în această perioadă de căutare a răspunsurilor stau la baza dezvoltării sale ca adult.

3. Care sunt semnele care ar trebui să ne îngrijoreze?

De cele mai multe ori comportamentul adolescentului se desfăşoară în limitele fireşti ale perioadei, dar dacă sunt prezente semne ale conduitei agresive, dacă nu respectă regulile nescrise ale comportamentului social sau are tendinţa de a încălca regulile în mod constant, părinţii trebuie să-şi pună întrebări dacă nu cumva copilul lor prezintă simptomele tulburării de comportament. O vizită la psiholog, preventiv, îi poate scăpa pe părinţi de efectele mai neplăcute ale acestei perioade.

4. Care sunt limitele pe care trebuie să le punem şi cum îi explicăm adolescentului de ce sunt ele necesare?

Omul mereu a avut tendinţa de a încălca regulile, de a depăşi limitele. Uneori ele sunt necesare pentru că mai ameliorează din comportamentul mai puţin adaptat al adolescentului. Eu sunt de părere că exemplul personal dat de părinţi copiilor poate să reducă semnificativ comportamentul neadaptat al acestuia. Când exemplul personal este unul negativ, atunci se poate apela la darea ca exemplu a unor persoane cu autoritate asupra copilului. În această perioadă cea mai bună metodă de limitare a evenimentelor neplăcute este agrenarea copilului în diverse activităţi care să-i ocupe timpul. Impunerea punctului de vedere este de preferat să se facă prin discuţii, sfaturi şi consiliere. Dacă ceva este în neregulă la comportamentul lui trebuie avertizat de consecinţele negative care pot apărea, astfel se evită interdicţia fără explicaţii, pentru că perioada aceasta este specifică dezvoltării simţului independenţei. Copilul trebuie consultat de fiecare dată când apar evenimente importante în viaţa familiei.

 

Sursa foto: www.bismarckcc.org

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza