Keep it simple...

Ce-ar fi să spunem NU mai des?

Poate că ar trebui să încep această confesiune spunând că sunt zodia Pești. Și că eu cred în astrologie. În sensul în care, uneori, chiar ne stă scris în stele să fim într-un anumit fel sau să ne comportăm într-un anumit fel.

A existat o perioadă în care aveam mereu zâmbetul pe buze, așa cum scrie la manual. Și eram drăguță și amabilă cu toată lumea. Spuneam „bună ziua” de o mie de ori aceleiași persoane, chiar dacă persoana respectivă nu catadicsea să răspundă.

Numai că bunăvoința mea primea, drept răspuns, sprâncene ridicate. Și impresia că, ori îmi lipsește vreo doagă, ori sunt proastă de-a binelea.

Un timp mi-am făcut procese de conștiință. Că nu sunt suficient de expansivă. Sau de drăguță. Sau de zâmbitoare.

Nu sunt genul care să se bage în discuții, să-și dea cu părerea dacă n-are vreuna, nu mă interesează chestiuni care nu mă privesc. Dar nici așa nu era bine. Însemna ori că sunt cu nasul pe sus, ori că fac opinie separată.

Toate astea înseamnă, pentru un Pește, o cantitate insuportabilă de energie negativă. Energie negativă care se traducea în stări fizice de rău. Dureri de cap, insomnii, amorțeală.

Și atunci, am întrebat pe cineva mai deștept decât mine ce să fac.

Iar el mi-a răspuns, citez: „Tai toate legăturile cu sursele de energie negativă.”

Cum adică, am întrebat, sursele astea pot fi și oameni. În primul rând, oameni.

„Da, da”, mi-a zis el, „rupi legătura cu ei.”

Și ăla a fost momentul în care am decis să elimin tot.

Nu mai lucrez la Știri. Nu mă mai uit la Știri. Sau dacă mă uit, le citesc pe net și refuz să mă uit la imagini gen fata de la metrou. Nu mai spun de știrile politice. Nu pot trăi zi de zi cu senzația că am un bolovan deasupra capului și că, dacă nu fug din țara asta, o să mă ia dracu’.

Am plecat dintr-un loc de muncă bine plătit dar unde atmosfera, căreia îi dădea tonul o singură persoană, era de o tensiune insuportabilă. Nu puteam munci 10 ore pe zi într-un loc din care plecam zilnic cu o stare aproape de fizică de rău.

Nici cu prieteniile de formă nu îmi mai pierd timpul. Și aia e o energie consumată aiurea. Nu pot sta cu un om într-o cafenea și să-mi doresc în fiecare minut să fiu în altă parte.

Dacă cuiva nu-i place compania mea, am învățat să o iau ca atare. Fără să mă mai frământ de ce sau pentru ce. De schimbat, oricum nu mă mai schimb acum.

Căci și acceptarea (a nu se confunda cu resemnarea) face parte din procesul ăsta complex de a face să-ți fie mai bine.

Nu îmi mai doresc să câștig bani, ci timp. Nu îmi mai trebuie două joburi în paralel sau unul în care să muncesc cât pentru două. Banii ăștia pe care îi obții în plus au un preț foarte mare.

Sigur, unii ar putea spune că fuga din fața problemelor nu e o rezolvare. Poate că nu dar, cu siguranță, e o mare ușurare.

Și, pentru că tot se apropie Anul Nou și acel moment în care fiecare dintre noi simte nevoia să ia o hotărâre care să îi schimbe cât de cât viața, poate că ar fi bine s-o luăm pas cu pas.  Și să ne propunem ceva care să ne facă doar ziua de mâine mai bună, nu neapărat următorii cinci ani.

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza