How they beat us, Keep it simple...

De-a viaţa-scunselea…

Ma uit cu drag la el. De dimineaţă s-a jucat o oră pe telefon şi una pe laptop. Acum se uită la desene. Acesta e momentul în care jumătate dintre părinţi o să-mi sară în cap cu prelegeri despre cât de nepotrivit şi nesănătos este pentru copii să faca asta. Iar cealaltă jumătate o să ofteze, cu înţelegere. „Şi la noi e la fel. Şi nu e bine…” Ştiţi ceva? Azi mă revolt. Nici nu mai ştiu de când nu mi-am văzut copilul atât de relaxat. Şi asta nu poate fi decât bine.

Eu ieșeam în spatele blocului. La aer, e drept. Curat-mă îndoiesc. Jucam De-a V-aţi ascunselea şi Frunza şi săream Elasticul. El face baschet. Cam 5 ore pe săptămână. La desene nu mă uitam. Că erau cu program. Nici el nu se uită decât în weekend. Că atât îi permite lui programul.

Copiii ăștia sunt copleşiţi. Pleacă dimineaţa la 7 de acasă şi mai ajung seara la nouă. Sunt 14 ore. 14 ore de şcoală, teme la afterschool, pregătire suplimentară la engleză, lecţii de pian sau chitară, balet sau street dance şi antrenamente. Nu ştiu ce e aia somn sau joaca de după-amiază. Aleargă tot timpul într-un program infernal.

Ştiţi ce mi-a spus fi-miu acu vreo 2 săptămâni? „Mama, eu nu mai apuc să trăiesc…”

Așa că azi mă revolt. Are 7 zile de vacanţă în faţă. Nu vreau să facă teme, nu vreau să citească, nu vreau să meargă la antrenamente. Nu vreau să „trebuie să”.

Vreau să atingă Level 100 la CS Go, să adune materiale de construcţie la Minecraft ca să-mi termine casa promisă, vreau să adoarmă la televizor după miezul nopţii, să mănânce hotdog, să bea o gură de Cola şi să iasă cu prietenii la film. Vreau să fie fericit. Şi relaxat. Vreau să fie copil. Atât.

 

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza