Keep it simple...

Declaraţie de dragoste

Dacă nu i-aş fi cunoscut, aş fi zis că sunt unul dintre acele cupluri numai bune de pus în ramele care se vând la Hornbach. Aş fi zis că sunt unul dintre acele cupluri neverosimil de îndrăgostite ca în prima zi, din reclamele la credite pentru maşini de spălat. Aş fi zis că sunt un clişeu.

ei doi acum

Dar pentru că îi cunosc, pentru că sunt părinţii mei, ştiu că sunt exact aşa cum par. Au avut multe de îndurat, au trăit într-o vreme numai bună să sape la temelia oricărei familii, în care lipsurile de tot felul nu mai lăsau loc la inutile sentimente şi sentimentalisme. Şi totuşi, povestea lor ne spune că dragostea chiar învinge orice.

S-au cunoscut în şcoala militară. El, la Sibiu, ea, la Făgăraş. Pe vremea aceea, aşa erau împărţiţi viitorii militari, în ghetouri unisex. Şi pentru că nu puteau ieşi de acolo decât arareori, se instituise o practică ce transforma fiecare sâmbătă într-o zi cu soare. Sâmbăta soseau scrisorile de la fetele din Făgăraş pentru băieţii din Sibiu. Şi fiecare îşi alegea cu ochii închişi o scrisoare din teancul roz şi parfumat.

Într-o bună zi, din teancul acela a rămas o ultimă scrisoare, pe care tata a luat-o într-o doară, numai aşa, că s-a gândit că o fată va fi tristă din cauză că ei nu i-a scris nimeni. El era un tânăr înalt, slăbuţ, frumos tare, pe care, peste ani, fiica lui de 7 ani avea să îl compare cu Adrian Pădureanu din „Declaraţie de dragoste”, „iubitul” ei.

plic

Aşa a început totul. Şi-au scris cu înfrigurare, cu pasiune, deşi unul pentru altul nu erau decât nişte litere înşirate stângaci pe o foaie de hârtie. Ea îi şi desena, deşi n-avea talent, dar, cumva, în inima ei, simţea că băiatul ăla merită.

desen

Şi a venit ziua în care s-au şi cunoscut, dar asta nu însemna nimic, pentru că ei deja se cunoşteau, erau îndrăgostiţi iremediabil unul de altul şi chiar dacă s-ar fi întâmplat să aibă un picior mai scurt, asta n-ar fi schimbat nimic. Şi oricum, pe vremea aia, nu contau decât dimensiunile sufletului, nu ale şoldurilor sau sânilor.

doi separat

Dar întâmplarea a făcut ca întâlnirea lor să fie chiar una made in heaven. Nici fata nu era tocmai de lepădat. Micuţă, cu ochi mari, căprui, numai bună s-o sorbi cu paiul dintr-un pahar.

cununie color

Şi uite aşa, a venit şi primul copil, şi al doilea, şi viaţa lor lor a decurs lin şi frumos pentru că aşa au ales ei s-o trăiască.

Au trecut şi peste despărţiri lungi, cu detaşări pe câte 6 luni sau mai mult, prin vreun capăt de ţară, au trecut şi peste Revoluţie, când tata era la Cluj, trăgea de-adevăratelea cu gloanţe şi ele adevărate, mama era la Bucureşti, cu doi copii mici, gloanţele alea adevărate şuierau peste tot şi biata de ea îşi ghemuia sufletul într-un colţ, în timp ce se uita la televizor şi habar n-avea dacă zilele alea sângeroase aveau s-o lase văduvă sau nu.

Au trecut şi peste frigul sau întunericul din casă pentru că ştiau că în sufletele lor era tot timpul lumină şi cald.

parc ei doi

A trecut totul, s-au mai şi certat, au fost şi zile în care nu şi-au vorbit, în care n-au avut bani, copiii şi i-au crescut fără carne, dulciuri sau concedii de lux, dar cu multă dragoste şi atenţie şi voie bună. Prăjituri făcea ea în casă, vara mergeau la mare, la Agat şi iarna la munte, în tabăra de la Furnica.

Ştiu că acum se face apologia mersului mai departe, nu-ţi convine ceva la celălalt, pleci, v-aţi certat, pleci, nu-ţi place cum cheltuie banii, pleci. Dar cel mai greu în viaţă nu e să pleci, ci să rămâi, cel mai greu nu e să dărâmi, ci să construieşti, cel mai greu nu e să abandonezi, ci să te caţeri mai departe.

ei doi

Aceştia sunt părinţii mei. Împreună au 38 ani de căsnicie, un apartament, o maşină, doi copii şi doi nepoţi. Cam atât. Aa, şi o grămadă de fotografii, de scrisori, de amintiri şi de dragoste trăită clipă de clipă fără nici cel mai mic regret.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza