Bârfe in the city, Goin' out..., Keep it simple...

Depinde de argumente…

Shopping în cuplu. El vrea (inevitabil) să scape, tu vrei (mereu) să te împiedici…
Vitrina cu numărul 1.
– Vaaai… iubitule, ai văzut?!
– Ce?
– Stai, stai… aşteaptă, vreau să mă uit… Vaaai… ce bluziţă frumoasă… (mutriţă încântată)
– Mda… zici?
– E superbă… şi merge la blugi… Hai să o vedem… te rooog…
– Ufff… nu vezi ce aglomerat e?
– Haaai… te rooog… două minute…
(Repede, prinzi în zbor bluza, cabina de probă din spate e singura liberă… scoţi hainele, cad pe jos… tragi minunea pe tine…)
– Iubitule… hai să mă vezi…
– Mda…
– Nu-ţi place? Nu-i aşa că îmi vine perfect? (Ton obligatoriu de alint)
– Hmm…
(Pauză)
– Ce? Nu-ţi placee?! (Botic)
– Nu prea te prinde culoarea… Nu mă omor după ea…
Vitrina cu numărul 2.
– Iubitule, deci tre’ să vezi astea!
– Astea, ce?
– Cizmele. Uite, cum se poartă acum… lungi, negre…
– Piele întoarsă?! Ce mama naibii să faci cu ele? Acu’ începe să plouă, să ningă…
– Am maşină…
El se strâmbă. Clar… E nevoie urgentă de un argument ingineresc.
– Şi oricum, iubitule, gândeşte practic. Fiind negre, se potrivesc la orice. Adică nu-mi mai cumpăr altele…
– Mda… Şi apropo de maşina ta, rata ai plătit-o?
– Da…
– Hmm… Deci tre’ să fim atenţi la cheltuieli…
Vitrina cu numărul 3.
– Iubitule, ţi-am spus că tre’ să mergem în club vineri?
– De ce?
– E ziua lui x…
– Aha…
– Am o problemă… Cică tre’ să ne îmbrăcăm sexi…
– Aşa, şi?
– Păi nu am nicio fustă scurtă…
– Cât de scurtă?
(Apuci cu înfrigurare o fustă scurtă, alergi în cabină, dai jos tot, ieşi rapid, faci o piruetă. Şi te apleci puţin. Obligatoriu.)
– Cam atât de scurtă…
Primul lui zâmbet…
– Păi s-o luăm atunci…
Orice asemănare cu personaje reale este, desigur, întâmplătoare.:)

Sursa foto: youtube.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza