Keep it simple...

Despre profesorii pe care nu-i putem uita

SE discută intens în ultima veme despre sistemul educațional, despre lipsuri, despre programe și tot așa.

Dincolo de orice, însă, trebuie să reținem că este vorba, în primul și în primul rând, de oamenii care sunt la catedră. Că programa o fi ea îmbâcsită dar poate fi îndulcită de un dascăl inventiv și interesat. Că sistemul o fi el anacronic, dar poate fi adus în epoca noastră de un profesor care e la curent cu ce se mai întâmplă în lume și dornic să transmită asta și elevilor lui.

Nu e nevoie să ne întrebăm prea mult cum ar trebui să fie profesorul ideal, dacă e bine să fie mai sever, mai prietenos, mai nu știu cum. E suficient să facem un exercițiu simplu. Închideți ochii și vedeți ce figuri de profesori din viața dvs. vă trec prin fața ochilor și să vă întrebați ce v-a făcut să-i rețineți tocmai pe ei.

 

Am făcut și eu exercițiul ăsta și iată de cine îmi amintesc, din motive atât de diferite.

 

Învățătoarea

Am fost elevă în ciclul primar pe vremea lui Ceaușescu. Vă spun asta ca să înțelegeți mai bine de ce, din toată clasa, favoritele tovarășei erau o fată cu părinți care lucrau în comerțul exterior, și cu toții știm ce însemna asta, o fată ai cărei părinți erau secretari de partid ceva și încă una ai cărei părinți nu știa nimeni cu ce se ocupă dar care venea la școală cu cele mai nemaivăzute lucruri.

Îmi mai aduc aminte de tonul mieros cu care tovarășa vorbea cu cele trei și de veninul din voce când se adresa celorlalți.

Îmi aduc aminte de rolurile principale pe care le primeau cele 3 în absolut orice serbare, de veșnicele laude la adresa lor și de faptul că veneam cu lacrimi în ochi acasă când tovarășa le dădea divelor note mai mari și mie o notă mai mică, când eu știam foarte bine că lucrările lor erau mai proaste.

 

Profesoara de geografie

O tipă blondă, durdulie, mereu cu zâmbetul pe buze. Ne-a învățat numele de la primele ore și întotdeauna ne spunea pe numele mic. Ne ducea în excursii deși era singură cu un copil, fiind divorțată.

 

Profa de desen

Genul de fată bătrână, cu un păr lung și negru cu reflexe verzui.

Blândă, rece și elegantă, ca o cucoană dintr-o altă epocă. Ne impunea respect fără să fi ridicat măcar o dată vocea. Ne spunea că niciun desen nu poate fi considerat urât sau frumos pentru că el reprezintă o viziune unică. Tocmai din acest motiv nu dădea niciodată o altă notă decât 10.

 

Profu’ de mate

Un tip mic, mic și vioi ca un viezure. Avea întotdeauna sacoul cu mâneci prea lungi pe care și le trăgea mereu cu un gest brusc dar niciodată nu l-am văzut îmbrăcat în altceva decât costum. Când se supăra, arunca cu cretă în împricinatul care greșea câte un calcul, spre deliciul general al clasei.

Când mai vedea pe câte unul dormitând la ora lui, se ducea tiptil în spatele acestuia și răcnea: <Paveleeee, iar dormi?>, în așa fel încât adormitul sărea în sus până la tavan.

Datorită lui și numai lui, îmi place matematica și-n ziua de azi.

 

Profa de fizică

Una mică, cu părul mov făcut permanent și niște buze subțiri ca o linie. Niciodată n-am luat mai mult de nota 6 la ea, pentru că ea își făcuse o părere foarte fermă, încă de la început, despre ce notă merită fiecare.

Vorbea într-un limbaj numai de ea înțeles și n-a reușit niciodată să priceapă că materia ei putea fi atât de interesantă dacă i-ar fi acordat o minimă șansă.

 

Profu’ de meditații pentru Jurnalism

Un burlac slab, cu mustață, poate cel mai decent și serios om pe care l-am cunoscut. Avea o bibliotecă impresionantă, care mă intimida, o veșnică dezordine în casă și un simț al detaliului năucitor. De la el am învățat că până și o virgulă pusă aiurea poate schimba totul.

 

Profu’ de meditații la mate

Omul părea veșnic. Părea că de vreo 20 de ani încoace avea tot 90 de ani. Nu mai vedea bine și își ducea cartea aproape de ochelari, astfel încât atingea paginile cu vârful nasului.

Cu toate astea avea cea mai lucidă și ageră minte.

Când mergeam la el la meditații, nevastă-sa asculta radioul dat tare (cred că ea nu mai auzea bine în timp ce el nu mai vedea bine), iar el urla la ea: <Da’ dă femeie muzica aia mai încet, că suntem la ora de matematică aici, nu de canto!>

Eu am avut senzația anul acela că părinții mei aruncă banii pe fereastră, că eu dormeam pe mine la meditații profitând că bietul om vedea totul prin ceață și nu mă observa cum picoteam. Uneori mă întrebam cum ar fi să trimit pe altcineva în locul meu și dacă s-ar prinde.

Cu toate astea, tipul era foarte viclean și jumătate din timp juca teatru, se făcea că nu vede și că e mai ramolit decât e cazul.

Ca prin miracol, metoda lui a dat roade, deși, cum spuneam, dormeam pe mine. Am luat 10 la admiterea in liceu.

Am fost atât de șocată încât i-am spus și lui. Iar el mi-a răspuns șugubăț: <Se pare că prinzi mai bine în somn matematica decât trează…>

 

Profa de japoneză

O tipă ciudată, ciudată dar care îmi era foarte dragă. Cu ochii oblici, plinuță, avea un motan atât de gras încât nu se putea da singur jos din pat. Mirosea toată casa a pipi de mâță dar în acea casă eram atât de fascinată de toate cărțile în kanji, evantaiele japoneze și ființa aceea misterioasă încât aș fi stat acasă la ea toată ziua.

 

sursa foto: education.gov.gy

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza