How they beat us, Keep it simple...

Eu când vreau să țip, țip. Deci sunt o mamă rea.

Umblă vorba că ar exista pe Pământ niște ființe perfecte, jumătate mame, jumătate îngeri. Aceste mame, veșnic neabătute din devotamentul lor față de minunile cărora le-au dat naștere reușesc să fie diafane chiar și atunci când minunea regurgitează tot ce-a mâncat la prânz pe rochița lor perfect călcată și apretată. Ele știu întotdeauna ce trebuie să facă și când copilul are muci, și când nu dorește să mănânce spanac și sparanghel. Și, mai ales, nu-și ies niciodată, dar NI-CIO-DA-TĂ, din pepeni atunci când odorul se tăvălește pe jos că îi poftește inimioara un Lego sau refuză cu încăpățânare să stea frumos la masă sau se dă în spectacol taman atunci când mămica ar dori să pozeze mai abitir în femeie de lume și posesoare a unei familii, cum altfel, decât perfecte.

Deci, cum ziceam, ea nu se enervează, nu ridică vocea nici cu un decibel și, Doamne ferește, nu țipă. Ea îi explică copchilului calm și cu tact, ca să nu-l traumatizeze pe micuț pentru toată viața și să ajungă vreun ratat, că acest comportament este de condamnat, că dacă nu încetează, mămica lui va fi foarte tristă și că, în general, nu va obține nimic în acest fel.

Ei bine, eu nu am reușit niciodată să fac parte din tagma acestor mame de profesie îngeri, eu sunt o simplă muritoare pe care o apucă nervii, țipă și, uneori, mai și scapă câte un „fir-ar a dracu de treabă” sau „dă-o-n pizda mă-sii” în oricare din situațiile de mai jos:

  • Copilul se tăvălea pe jos că dorește ceva, orice sau începea să implore sfâșietor „Mamaaaa” sau „Te rooog” (asta când era mai mic)
  • E a cincea oară când spune că se spală imediat pe dinți. Pe mine, cuvântul „imediat” mă bagă, ce să vezi, imediat într-o stare de alertă vecină cu panica. Pentru că poate însemna orice interval de timp între 10 minute și o oră. Așa că mai bine țip preventiv: „NU imediat, ACUM!!”
  • Refuză să se spele în general și întreabă senin de ce trebuie să se spele atât de des (adică după numai 5 zile). Cum am mai auzit această întrebare de un miliard de ori și de tot atâtea ori am răspuns, invocând argumente din cele mai variate, plecând de la cele științifice (microbi, boli, etc) trecând prin cele sentimentale (fetelor nu le plac bărbații care put) și ajungând la amenințări empirice (o să-ți cadă tot părul din cap dacă nu te speli) ajung până la urmă la invocarea divinității și la o demonstrație a faptului că sunt foarte-foarteeee departe să fiu o zeiță a parentingului: „Doamneeeee, Dumnezeule, pentru că așa zic eu!!!”
  • Îmi aruncă pijamalele și hainele lui pe față. Și asta e suficient, nu știu de ce, să mă scoată grav din pepeni.
  • Spune că nu s-a îmbrăcat pentru că nu știe unde sunt hainele lui (și nu, nu ne-am mutat recent și nu, nu are o mie de dulapuri și nu, nu stăm la Palatul Buckingham)
  • Dorea să meargă în parc pe o ploaie torențială
  • Dorea să meargă în parc sâmbătă dimineața, la 7 sau seara, la 11
  • Dorea să meargă în parc imediat după ce mama lui a intrat să facă o baie pentru că îi spusese fiul cu 5 minute înainte că nu dorește să meargă în parc
  • Începea să cânte, să țipe și să dorească, cu voce tare, să fie hrănit/pupat/plimbat taman când apucam să schimb 3 vorbe cu o prietenă cu care nu mai vorbisem la telefon de 3 luni.

 

Aș vrea să cred că nu sunt singura femeie nebună și mamă neperfectă din lume. Așa că, vă rog, vă implor, udați-mi și mie puțin egoul la rădăcină și spuneți-mi că aveți și voi momente din astea în care vă pierdeți capul.

 

sursa foto: Daily Mail

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza