Keep it simple..., Mothers vs. Singles

Nefericirea. Genul: feminin.

În jurul meu sunt foarte multe femei. Frumoase. Inteligente. Haioase. Active. Și nefericite. În cuplu, în familie, la job sau în cercul lor social.

Iar eu nu mai cred în coincidențe. Nu cred că femei provenind din medii sociale atât de diferite, cu trasee de viață atât de diametral opuse au ajuns la o stare de tristețe profundă întâmplător.

Ceva, undeva în felul în care am fost crescute este profund greșit. Nu știu ce. Poate faptul că am fost învățate mereu să ne punem pe planul 100, după soț, copil, carieră, casă și masă. Poate faptul că ni s-a spus că, dacă vrem să fim fericite, trebuie să facem compromisuri. Să închidem ochii dacă nu suntem promovate pe motiv că avem copil acasă și interesul nostru n-ar fi 100 la sută pe ceea ce facem. Să ne facem că nu vedem când soțul/iubitul mai “calcă” și el pe de lături, “doar e bărbat” și noi, ca femei, trebuie să iertăm. Să ne înghițim cuvintele atunci când nu ne convine ceva, pentru că vom rămâne singure, și Doamne ferește să fim vreodată singure, doar se știe că o femeie singură în societate e privită ca având o “problemă” și d-aia e singură. Să fim întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Și să ne întoarcem mereu acasă.

Și uite așa, ne amânăm fericirea cu încă o vorbă nerostită, încă o emoție băgată sub preș, încă o renunțare până când ne uităm în oglindă și constatăm că totul, toate nemulțumirile, toate neîmplinirile, toate amânările, poate mâine, poate luna viitoare, anul viitor, poate altul, poate altă dată, s-au așezat urât pe chipul și corpul nostru. Cât despre suflet, ce să mai zicem. Și un elastic, dacă tragi de el la nesfârșit, nu-și va mai reveni niciodată la forma inițială.

Îmi pare rău să spun asta dar dacă ne condiționăm așa, la infinit, dacă ne raportăm mereu la alții, dacă ne amăgim singure că și noi vom fi fericite dacă familia noastră e fericită, ei bine, ăsta e un drum cu sens unic și un capăt previzibil.

Și totul începe de la vârste fragede. A fi femeie, și femeie fericită, în ziua de azi, cred că ar trebui să însemne fix 3 lucruri: educație solidă, stabilitate și independență financiară și autocontrol. Poate vă întrebați unde e dragostea în ecuația asta. Ea există, nu vă temeți, dar ar fi bine să nu aibă absolut nimic de-a face cu cele trei enumerate mai sus. Să vină, dar să vină când și cum alegem noi asta.

Apoi, cuplul. Căsnicia. Statul într-o relație eșuată “pentru copii”. Din obișnuință. Din lipsă de altceva. Biologic vorbind, femeile sunt făcute să “rămână”. Să se “așeze”. Poate că ar fi timpul să ne înfrângem biologia. Pentru că vine un moment când te părăsește și ea.

Dar cred că cea mai mare și mai mare problemă a noastră este lipsa noastră de sinceritate cu noi însene. Și, implicit, lipsa de curaj. Pur și simplu, suntem maestre în arta auto-manipulării. Suntem maestre să ne mințim că totul e sau va fi bine. Că suntem ok. Că așa trăiesc toate prietenele noastre deci așa ne este dat.

Iar când vine ora adevărului, căci ea vine fără doar și poate, constatăm că în încăpere nu suntem decât noi. Singurele, exclusivele vinovate, unicii arhitecți netalentați ai unei construcții strâmbe și periculoase. Și de abia atunci e prea târziu.

sursa foto: https://www.pexels.com/photo/attractive-beautiful-beauty-black-and-white-594421/

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza