Keep it simple...

Părinţii de 10 învaţă, pun întrebări şi aleg în cunoştinţă de cauză

Vestea unei sarcini este copleşitoare. Trăieşti un amalgam de sentimente: bucurie, teamă, emoţie, panică. Şi de parcă n-ar fi de ajuns, toată lumea va sări să îţi dea sfaturi, vrei, nu vrei. Şi o să te trezeşti că multe se bat cap în cap, că altele nu rezonează cu felul tău de a fi iar unele nu se potrivesc copilului tău. Şi o să ţi se pară şi mai dificilă decât era la început misiunea asta, cea mai frumoasă dintre toate.

Prin urmare, singura soluţie să scapi cu minţile cât de cât întregi din nebunia asta minunată este să îţi iei informaţiile de la oamenii care le deţin pe cele corecte: de la medici specialişti. Şi puteţi face asta pe 5 mai, în cadrul evenimentului organizat de Chicco România, Părinţi de 10.

Veţi afla despre cum puteţi să vă păstraţi dantura sănătoasă în timpul sarcinii, despre diferenţele dintre naşterea naturală şi cea prin cezariană, când este recomandată cea din urmă, vom vorbi despre mituri legate de alăptare şi îngrijirea nou-născutului. Găsiţi întreg programul şi modalitatea de participare aici.

Vom vorbi şi eu şi Daniel Osmanovici, nu ca specialişti ci ca părinţi care am avut o mulţime de experienţe, multe – minunate, altele – mai puţin plăcute. Din toate însă am învăţat un lucru extrem de important: părinţii de 10 nu sunt cei care nu fac greşeli, sunt cei care învaţă şi nu mai repetă erorile.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza