Bârfe in the city, Keep it simple...

Prinos de recunoștință

Și iată că vine și sfârșitul anului școlar. Prilej pentru toate mămicuțele, bunicuțele, comitetele și comițiile de părinți să se agite prematur, să întrebe în stânga și-n dreapta ce se mai poartă anul ăsta în materie de dat atenții la tovarăși și tovarășe profesoare. Cum de ce? Pentru că.

Haideți, nu mai faceți pe naivii! Doar știm cu toții că o inimă unsă cu un buchet de flori (dacă sunteți chiar săraci sau răuvoitori), un ceas mai acătării (pentru middle class) sau de-a dreptul bănuți (că o ști doamna mai bine ce să facă cu ei…pentru cei lipsiți de inițiativă și timp) va bate mai cald și mai matern pentru tinerele vlăstare aflate sub aripa dumneaei.

Discuțiile între părinți încep din timp, ca să nu existe discuții. Verbal, pe whatsapp, pe mailuri sau pe toate trei. Și, în general, e simplu. Ca și în Parlament, majoritatea decide.

Dar ce te faci dacă ai unu-doi-trei părinți recalcitranți care se trezesc ei, vezi Doamne, să ridice întrebări existențiale asupra necesității acestor cadouri. Că de ce ar fi nevoie, zic ei, când copilul care învață va învăța și fără un tablou lăsat discret sub catedră? Sau de ce ar fi nevoie din moment ce atitudinea ei/lui la catedră este execrabilă, terorizează copiii și îi tratează ca pe niște sclavi moderni? Ei aș, răspund prompt ceilalți, păi d-aia domle, că nu vrei mata să dai.

Inițial, părintele nedoritor să sară cu bănuțu’ pentru confortul mental și nu numai al “cadrelor didactice” își va susține punctul de vedere, ca un amator ce e. O avea el ceva în cap, dar nu e ce trebuie.

După care, încetul cu încetul, zidul de rezistență al Rezistenței începe să se clatine, bătut de furtună din toate părțile.

 

Căci aici, spre deosebire de Parlament, opoziția trebuie linșată. La propriu. Vrei să fii altfel? Du-te, dom’le, în pădure!

Astfel că, la scurt timp de la refuz, opozantul va observa că ceilalți părinți încep să-l privească strâmb. La o adică, se întreabă ei, ce-o fi în neregulă cu ăsta? Îl studiază din cap până în picioare, să vadă care-i buba: poate chiar n-o avea bani? Hmm, nu pare, e binișor îmbrăcat. O fi mai sărac cu duhul și nu pricepe cum merge treaba? Mai degrabă! Și una și alta?

Dacă nici așa nu merge, se trece la rugăminți și șantaj emoțional: haide, dom’le, te-ai găsit tu acum mai catolic decât Papa, să schimbi sistemul, așa e de când lumea, așa e frumos, să dai doamnei o floare (eufemistic vorbind), că are grijă de copiii noștri, etc, etc

Și, în final, se ajunge la amenințări. Pentru că, desigur, pe cartonașul care va însoți prinosul de recunoștință vor fi trecute numele celor care au contribuit. Și ce te faci, poți să-ți asumi ca tovarășa să-l ia la ochi taman pe copilul tău că ai fost tu zgârcit și cu prințipuri și n-ai scos din buzunar 50, 100, hai, cel mult, 200 de lei?

Eh, aici să te văd!

 

 

sursa foto: ziare.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza