Keep it simple...

Un copil sau mai mulţi?

De multe ori, după ce s-a născut Matei, mi-am pus pe tapet subiectul „un al doilea copil”.

Prima oară când am reflectat la aşa ceva, am avut un coşmar în urma căruia am plâns vreo oră.

Paranteză: Matei avea vreo 3 ani, din care doi a plâns nonstop. Din motive necunoscute nouă, medicilor sau bieţilor vecini. Închid paranteza.

Aşadar. Se făcea că mă trezeam direct însărcinată în luna a noua şi nu înţelegeam cum s-a putut întâmpla o asemenea grozăvie. Am considerat că e un semn şi nu m-am mai gândit la treaba asta o bună bucată de vreme. De fapt, deloc.

Şi atunci am realizat că al doilea copil pare a fi cu mult mai greu de conceput decât primul.

La primul, de cele mai multe ori, eşti destul de tânăr încât să fii nebun de-a binelea. Prin faţa ochilor îţi rulează filme cu bebeluşi roz, care zâmbesc întruna şi care rareori pun probleme mai dificile decât ar fi, să zicem, schimbarea pampers-ului.

Nici vorbă să te fi gândit înainte la lucruri triviale precum nopţi de nesomn provocate de colici, foame, sete, căldură, dinţi, şamd. Nici vorbă să fi reflectat la chestiuni prozaice cum ar fi cu cine laşi copilul când e bolnav, când pleci la muncă sau când vrei să evadezi undeva, pur şi simplu. Nici vorbă să te fi întrebat dacă ai suficienţi bani să-l creşti. Cum să lăsăm gândul banilor să alunece urâcios pe lângă cel al îngeraşilor roz?

Ce să mai, inconştienţă pură.

Aşadar, având toate aceste experienţe, este firesc să ai oareşice reţineri când apare în discuţie chestiunea celui de-al doilea copil şi, de unde, la primul, nu te deranja nicio întrebare sau incertitudine, la al doilea, în mintea ta se dă un quiz test în toată regula.

Nici atunci când primul copil apare la o vârstă mai înaintată, nu prea îţi mai dă inima ghes să-l faci pe al doilea. În situaţia asta, pentru odrasla nr. 2 nu-ţi mai rămân timp, energie, răbdare şi putere. Te gândeşti că va merge, săracul, la grădiniţă şi-i va spune educatoarea: „Mvaaai, dar ce bunici tineri ai!”

O altă problemă ar fi cum îţi vei împărţi afecţiunea şi timpul la doi. Eu,una, recunosc: nu sunt o persoană multitasking. Nu pot simţi simultan pentru două persoane, nu pot face cu mâna stângă una şi cu dreapta alta. Ştiu, se zice că femeile ar fi aşa dar eu nu sunt. Nu-mi pot imagina cum aş reuşi să alăptez un bebeluş în timp ce ăl mai mare ar trage de mine să-l însoţesc la fotbal sau pe la vreo petrecere la lasertag.

Al treilea impediment ţine, recunosc, de egoismul personal. Ştiu nenumărate cazuri de cupluri care, o dată ce au pus biberoanele şi pamperşii în cui, s-au decis că e momentul să-şi trăiască şi ei viaţa. Să călătorească, să reia petrecerile cu prietenii (asta în cazul în care respectivii n-au dat bir cu fugiţii între timp), să-şi vadă de cariere. E o chestiune de opţiune, până la urmă.

Dar ce te faci când unicul tău copil îţi solicită apăsat un frate sau o surioară? Ei, aici să vă văd…Răspunsul meu a fost: „Eu zic să-ţi faci prieteni mulţi…”matei si victor

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza