Keep it simple...

Visul… e din nou acolo. Iar eu chiar Sunt.

Am închis capacul pianului de concert cu coadă scurtă, care îmi ocupa toată sufrageria apartamentului de bloc, undeva, în clasa a 10-a. De tot.
Teoretic pentru că pe atunci, din artă nu se câştiga mai nimic. Practic pentru că, la vârsta aia, mi se părea că cele 3 ore jumate de studiu pe zi mă încurcau tare.
20 de ani aproape că nu m-am mai gândit la asta. Fetiţa cu codiţe care la 7 ani se visa strălucind pe scenă, în aplauzele unei săli întregi, a rămas undeva departe, în spatele chefurilor, cursurilor, iubirilor, şi ulterior al obligaţiilor zilnice.
Aveam cam 30 când am început să oftez. Imperceptibil la început, când pe la radio sau tv auzeam „Sonata Lunii”. Aia pe care o învăţasem ore întregi pe dinafară, pentru ultimul examen de pian. Cu paşi timizi, am intrat apoi, într-o seară, din nou la Ateneu. La pian- Sergiu Tuhuţiu. Şi am plâns. Am revenit după câteva luni pentru Alexandru Tomescu. Şi am plâns din nou…
La 40… mi-am căutat în suflet. Şi el, sufletul, a urlat la mine. Am smuls visul din spatele nimicurilor şi l-am rugat să rămână cu mine. Şi să fie bun să mă tragă de mânecă atunci când aş mai deveni vreodată nestatornică. Nestatornică faţă de mine însămi-căci asta este cea mai dureroasă nestatornicie…
Am mângâiat clapele din nou, într-o după-amiază de primăvară. Sau poate era iarnă… Şi le-am iubit din nou, într-un mi major minunat şi (încă) greu de înfrânt. Acum un weekend, nu mai mult, am tresărit din nou. La soneria unui telefon. „Fantasia Impromptu” de Chopin. Dar, de data asta, am tresărit cu bucurie. O interpretam minunat acum 30 de ani. Dar asta nu înseamnă acum decât că o pot cânta la fel, oricând. Căci visul… visul e din nou acolo. Iar asta ne face, de fapt, să Fim.

Mâine eu merg la Ateneu. Începe Concursul Internaţional George Enescu. Echipa Festivalului m-a provocat să-mi povestesc şi să-mi trăiesc visul. Aici. Iar eu am scris, am plâns şi m-am eliberat. Şi le mulţumesc pentru asta.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza