Sex and Marriage

„Iubitule, tu mai eşti atras de mine?”

M-am întors chiar şi eu să o văd mai bine. Nu se putea altfel, pe cuvânt… Pantaloni scurţi dar nu atât de scurţi încât să fie vulgară, un pic largi, dar nu atât de largi încât să nu lase să se ghicească formele mişto. Balerini asortaţi cu geanta, căci picioarele nu aveau nevoie de prelungirea tocurilor înalte. Cămaşă albă de in, un pic transparentă, adică exact cât îţi trebuia să ghiceşti dar să nu ştii sigur dacă poartă sau nu sutien. A lăsat o dâră de parfum în urmă, nu puternică. Doar insinuantă. Un zâmbet cumva visător dar sigur pe el, deşi fără umbră de provocare.
Acuma, mărturisesc că de el nu-mi amintesc mai nimic. Pun asta pe seama faptului că n-am avut timp să-i cuprind pe amândoi. Am văzut în schimb cel puţin 4 capete de domni care au adulmecat apariţia. Apariţia ei. Cei doi s-au aşezat la masa de lângă mine. Ea cu faţa, el cu spatele.
N-am fost atentă de la început la discuţia lor. De fapt, cred că lipsa ei prelungită m-a trezit. Când am decis să-i urmăresc, ea tocmai sorbea din paharul deja pe jumătate gol (un vin rose). I-am auzit verigheta pe sticlă.
– Iubitule, de ce eşti aşa tăcut?
El n-a răspuns. Era cu telefonul în mână. Şi nu ştiu de ce dar sunt aproape sigură că aşa fusese şi până atunci.
– Iubitule, eşti cu mine?
– Stai şi tu un pic… tocmai m-au atacat ăştia. Na, că m-au bătut! Ce ziceai?
– Nu ziceam nimic. Te tachinam doar. Că nu vorbeşti cu mine.
– Vorbesc, vorbesc… stai să termin lupta asta.
Pauză. Din nou clinchetul inelului pe pahar. Şi brusc, fără preaviz…
– Iubitule, tu mai eşti atras de mine?
Pauză.
– Iartă-mă… Ai zis ceva?
– Te întrebam dacă mai eşti atras de mine…
– Ce-ţi veni cu întrebarea asta? Ce te-a apucat?
– Nu ştiu. Pur şi simplu. Mă alint… Sau poate nu… Tu răspunde-mi doar.
– Păi… sigur. De ce n-aş fi?
– Şi cam cum eşti atras de mine?
– Nu înţeleg…
– Păi uite, stăm de o oră pe terasă şi nu te-ai uitat la mine de când ne-am aşezat. Nu am vorbit. Nici nu-mi dau seama dacă-ţi face plăcere să fii acum aici cu mine. Adică, plăcere pe bune.
El lasă telefonul pe masă. O priveşte. Nervos.
– Păi dacă nu aş vrea să fiu cu tine aici, n-aş fi. Aş fi în altă parte. Cu altcineva. Ştii foarte bine. Chiar n-am chef de d-astea…
Ea tace. El nu mai ridică telefonul de pe masă. Începe să privească ostentativ plictisit în jur. Tăcerea a devenit stânjenitoare.
– Hai că mi-ai stricat şi seara asta… Nu ştiu cum faci da îţi iese de fiecare dată. Mergem acum? răbufneşte el arţăgos.
Ea se ridică să ceară nota la bar. Putea să facă un semn dar preferă să traverseze terasa. Are, de data asta, pasul apăsat. Nu nervos. Asumat. 5 capete de masculi se întorc. Un domn o priveşte insistent. Şi îi zâmbeşte discret. Ea îl observă, iniţial absent. Apoi îl priveşte. Apoi îl vede. Îşi fixează soţul care între timp şi-a recuperat telefonul şi butonează activ. Îşi întoarce apoi încet capul spre admiratorul îndrăzneţ. Şi îi zâmbeşte. Discret.
– Cred că ai dreptate, iubitule. Nu ştiu ce m-a apucat. De fapt, totul e în regulă. Hai să mai stăm un pic…

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza