Sex and Marriage

Picanterii

Noi, femeile, am visat întotdeauna la un amor furtunos şi presărat cu vorbe dulci sau, după caz, picante.

După ani şi ani de relaţie/căsnicie, îi reproşăm soţului că nu ne vorbeşte frumos ca odinioară, că relaţia noastră s-a răcit, că s-a schimbat (el, evident) şi tot aşa.

Ca discuţiile se învârt mereu în jurul unor chestiuni administrative şi-sau funcţionăresc-civile.

Dar haideţi să ne închipuim un dialog care, după 10 ani de căsnicie, decurge ca în prima zi.

– Iubito, mă înnebuneşti cu ochii tăi, cu sânii tăi, cu…Tare îmi vine să te…Auzi, plăteşti tu factura la gaze? Aşa…unde rămăsesem?
– La sâni, iubitule, la sâni. Atingerea ta mă face să-mi pierd controlul, eşti soarele vieţii mele, râul care susură…Apropo, când am plecat de acasă ai închis apa la bucătărie?
– Am închis, iubito, am închis, la fel cum mi-am închis inima pentru oricine altcineva atunci când te-am cunoscut pe tine…apropo, când facem şi noi cumpărăturile, că închide la magazin?
– Imediat, plec de la serviciu, alerg, de abia aştept să te revăd, să te sărut, ştiu că te văd în fiecare zi, zi de zi, noapte de noapte, săptămână de săptămână în ultimii 10 ani, dar tot mai vreau…apropo, în concediu tot noi doi, singuri, mergem?
– Da, iubito, normal, vreau să mă bucur numai şi numai de prezenţa ta, să te inhalez ca pe un pafum fin…apropo, nu ţi-ai cumpărat cam multe parfumuri în ultimul timp?
– Pentru tine, iubitule, pentru tine, să miros bine…Dar, ia stai puţin, care ar fi problema că îmi cumpăr parfumuri? Nu sunt cumva din banii mei?

Restul e tăcere. Şi farfurii sparte.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza