Small&Trendy

Despre cărţi, cam aşa…

În urmă cu 3 ani, i-am cumpărat fiului meu prima carte cu dedicaţie. Adică acea carte care, speram eu, îl va face să citească din plăcere. Sigur, nu merge aşa, cu una cu două. M-am documentat înainte. Am luat la rând toate mamele de băieţi, prietene sau de prin parcuri, am căutat, am transpirat la vederea preţurilor şi a numărului de volume. Şi, în final, am decis.

„Jurnalul unui puşti” era cartea cotată cu cea mai mare rată de succes. Adicătelea mi s-a garantat că după volumul 1, vor urma 2, 3 până la 8, fără să fie nevoie de insistenţe, ghionturi şi alte metode nepotrivite noii generaţii. Eram în mall, o aveam în plasă şi mă simţeam mai ceva ca după achiziţionarea pantofilor visaţi. Aşa că m-am aşezat la cafea şi am deschis-o. Pagina 3. „Şcoala generală e cea mai proastă idee inventată vreodată.”

Clipesc des, mă mai uit o dată. Dau paginile. „Tati e un tip foarte deştept în general dar când vine vorba de lucruri elementare, uneori îmi ridică semne de întrebare.”

Şi tot aşa. Ok, mă enervez instant. Aşa-mi trebuie. Zic ca în parc să rămân mai bine la nivel de schimbat reţete de murături. Mă întorc furibundă în magazin, la raionul de cărţi, şi încep să răscolesc.

La doi paşi de mine, o domnişoară – blondă- cu rochiţa-roz- şi cizmuliţe- de vară, desigur- căuta îmbufnată. Cu botic. Acela care mai târziu o va propulsa rapid între vedetele şcolii. Trebuia să aleagă. O carte. „Mamaaa…. Da’ de ce trebuie să citesc? Cărţile sunt plictisitoareeeeee…” La un moment dat, femeia cedează. „Bine, hai, las’ că luăm cartea mâine. Da’ alege măcar nişte caiete, dacă tot am venit. Uite, cu Hannah Montana?” „Mamaaa… Nuu… În niciun caz! Au toate colegele.” Mă uitam la ea. Am oftat. Două minute mai târziu, brusc mini diva s-a luminat la faţă. Într-o engleză impecabilă, i-a citit mamei ce scrie pe coperta caietului. „Uite, mama, ăsta e chic…”

Şi a plecat cu el triumfătoare. La fel şi eu. Fără să schimb cartea. E simplu, de fapt. Amintirile noastre din copilărie nu vor fi şi ale lor. Şi nu vor fi mai naşpa. Vor fi doar altele.

Un an mai târziu, el în vacanţă la bunici, eu acasă.

„Mamaaa… Să ştii că mai am 17 pagini şi termin Tom Sawyer!” „Wow… Bravo, iubire! Şi? Ce s-a mai întâmplat interesant în carte?” „A murit Joe Indianul. Iar Tom aproape a găsit comoara… Sunt curios ce e în ea…” „Super! Deci să înţeleg că termini cartea azi?” „Ei… nu-s chiar atât de curios…” ‪

Şi nu, dacă vă aşteptaţi la o concluzie, n-o găsiţi aici. Poate la anu’…

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza