Uncategorized

Despre cazul Bodnariu şi alte „incidente diplomatice”

Pare că povestea familiei de români din Norvegia ia din ce în ce mai multă amploare şi noi informaţii apar. Alte cazuri ies la lumină.

Dar haideţi să vedem ce spune Wikipedia despre temutul Barnevernet (Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia):

Serviciului i se CERE să ia măsuri dacă mediul familial nu vine suficient în întâmpinarea nevoilor copilului. În astfel de cazuri, serviciul, în CONSULTARE cu părinţii, pot încredinţa copilul spre adopţie, îl pot da în grija unei instituţii abilitate sau pot introduce măsuri specifice părinte-copil.

Îndepărtarea copilului din mediul familial FĂRĂ consultarea prealabilă a părinţilor necesită o decizie a Comisiei pentru Asistenţă Socială pe baza unei recomandări făcute de autorităţile locale.”

Ok. Însă, ce mai găsim pe aceeaşi pagină de Wikipedia? Incindente diplomatice!!

Cum ar veni, nu e prima dată când acest lucru se întâmplă unei familii mixte sau de emigranţi.

Iată câteva exemple:

1. Cazul Bhattacharya

Serviciul norvegian de protecţie a copilului a fost aspru criticat de guvernul Indiei pentru că a luat din sânul familiei doi copii ai unui cuplu de indieni care lucrau în Norvegia. Şefa Human Rights Alert din Norvegia a numit acest caz „răpirea unor copii de către stat.”. Ea a spus că „nu este prima oară când se întâmplă aşa ceva în Norvegia. Sistemul legal favorizează Serviciul de Protecţie a Copilului, aşa că ei fac ce vor…Fac asta mai ales când un cetăţean norvegian este căsătorit cu un emigrant…şi mai ales celor care caută azil în Norvegia. Ei pretind, ca să se cheme că au un caz, că unul dintre părinţi are probleme mentale. Asta s-a întâmplat şi în cazul acestei familii.”

india india2

  1. Cazul Rutkowski

În două cazuri extrem de mediatizate, detectivul particular polonez Krzysztof Rutkowski a ajutat doi copii (un băieţel rus şi o fetiţă poloneză) să scape dintr-un orfelinat norvegian şi să se întoarcă la familiile lor. Ulterior, cererea formulată de autorităţile norvegiene de returnare a copiilor a fost respinsă de Justiţia poloneză ca fiind nefondată.

polonez

  1. Cazul Michalak

În mai 2011, cei doi copii ai unui cuplu de cehi care locuiau în Norvegia au fost luaţi de Protecţia Copilului, tatăl fiind suspectat de abuz sexual asupra copiilor. Acuzaţiile au fost negate de cei doi. Mai târziu, femeia a divorţat de soţul ei şi continuă să trăiască în Norvegia.

Eva Michalakova a continuat să se lupte pentru custodia copiilor ei pe diferite căi, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde cererea i-a fost respinsă.

praga

Cazul a fost adus în discuţie de preşedintele Cehiei, Milos Zeman, în Parlament, iar ministrul de Externe a trimis o notă diplomatică la Oslo.

 

Pe 20 ianuarie 2015, ambasada Norvegiei la Praga a publicat o poziţie oficială în acest caz. Mai mlţi politicieni cehi s-au implicat în acest caz, dar se pare că degeaba.

Un aspect important: Norvegia nu este parte în Convenţia de la Haga privind Protecţia Copilului.

  1. Cazul Maxine

În aprilie 2015, Barnevernet a luat un bebeluş de numai două luni şi jumătate de la sânul mamei sale, o norvegiancă cu deficienţe de auz, măritată cu un slovac. Pretextul: „Lipsa contactului vizual dintre fetiţă şi părinţii ei” (!!!!!)

Şi, iată că Wikipedia menţionează, ulimul pe listă, şi cazul Bodnariu. Soţii au admis că şi-au mai „atins” copiii din când în când, ceea ce în Norvegia echivalează cu o infracţiune. Ei pretind că măsurile luate au fost mult prea severe în raport cu gravitatea faptei.

Pe de o parte, se încearcă să se inducă ideea cum că, de fapt, luarea copiilor ar avea legătură cu un presupus radicalism creştin-ortodox, iar pe de alta, că autorităţile norvegiene de protecţie a copilului sunt un fel de Gestapo.

Adevărul probabil că este undeva la mijloc. Ceva-ceva e posibil să se fi întâmplat în familiile respectivă, numai că măsurile luate au fost prea dure. Oameni mai deştepţi decât noi (vezi asistenţi sociali şi judecători din tribunale de adopţie) au stabilit că trebuie făcute toate eforturile posibile ca orice copil să rămână în familia lui naturală, că nicio bunăstare materială sau de alt fel nu poate suplini prezenţa părinţilor.

Şi în Spania, vocea ridicată la un copil pe stradă sau chiar în propriul apartament, nu mai vorbim de o palmă, te califică instantaneu la a-ţi fi luat copilul de către stat.

Iată şi nişte cifre pe care le puteţi interpreta cum doriţi:

Aproape 4 000 de „foşti” copii au cerut daune statului pentru suferinţele şi abuzurile la care au fost supuşi cât au trăit în familii adoptive sau orfelinate între 1945 şi 1980. Dintre aceştia, aproximativ 2700 au primit compensaţii în sumă totală de 220 milioane de dolari.

Dacă vreţi să semnaţi petiţia „România – Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu” intraţi aici.

 

 

 

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza