How they beat us, Uncategorized

Fabrica de experimente

Am tot vorbit aici despre cât de depășită este programa școlii românești, cât de anacronic se desfășoară cursurile, cât de lipsită de orice aplicabilitate și imaginație este teoria (multă!) care se face în școli, șamd.

În tot timpul ăsta am așteptat ca schimbarea să vină din partea profesorilor, a miniștrilor sau a părinților. Dar nicio clipă nu m-aș fi gândit că o schimbare poate veni chiar din direcția elevilor.

Am aflat de curând despre o inițiativă extraordinară a 20 de copii de liceu din toată țara, inițiativă care este cu atât mai cool cu cât se leagă de niște materii în general antipatizate de toată lumea, și anume, fizică și chimie. Cu toții ne amintim de urâcioasele formule fără șir și sens pe care le toceam mecanic.

Inițiativa lor se numește Fabrica de experimente.

Ei bine, acești copii, olimpici printre altele, și-au propus să facă ce ar trebui să facă profesorii lor, și anume, să explice fenomene din natură prin experimente științifice.

Mai mult, ei voi merge în Săptămâna Altfel (18-22 aprilie) într-o caravană în București, Bacău și Cluj-Napoca. Este un eveniment interactiv şi amuzant de 90 de minute în care copiii, împreună cu voluntarii, vor face cele mai captivante experimente din lumea ştiinţei. Întrebările, răspunsurile şi observaţiile copiilor vor fi luate în considerare şi premiate la sfârşitul evenimentului.

Iată ce spune Alexandra Butmălai, inițiatoarea proiectului, despre ea însăși:

alexndra

<<Am 18 ani şi sunt elevă în clasa a 12-a la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti. Întotdeauna am pus întrebări, dar de cele mai multe ori am primit doar răspunsuri convenţionale, sau chiar mai rău: “Noi aşa facem pentru că aşa se face!”. M-am conformat, ce puteam să fac? Am învăţat să scriu, am învăţat că merele cad din pom şi nu se ridică la cer, am învăţat că apa nu se amestecă niciodată cu uleiul, dar am şi uitat foarte multe astfel de reguli, pentru că nu-mi foloseau sau EU nu le foloseam niciodată!

Timp de 6 luni am susţinut un curs de experimente în faţa unui număr din ce în ce mai mare de elevi de şcoală primară si gimnazială. A fost un mare succes!>>

Ei nu se opresc aici și vor să strângă bani pentru a crea niște truse de experimente destinate copiilor.

trusa

Dacă vreți să aflați mai multe despre Alexandra și prietenii ei și să-i ajutați să-și ducă proiectele la capăt, puteți intra pe http://www.fabricaexp.com/index.htmlhttps://www.facebook.com/fabrica.de.experimente/

Au și canal de youtube, unde puteți vedea cam ce fac ei – https://www.youtube.com/channel/UCKFsY0ST_gIw0D1RXtnQ8Og

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza