Uncategorized

Nu faceți ca Alexandra! (P)

Prietena mea, Alexandra, nu prea e genul bolnăvicios. Acasă nu ia aproape deloc medicamente. Dacă o doare gâtul, își face un ceai, dacă o doare capul, așteaptă să treacă. Când pleacă pe undeva, nici vorbă de vreo pastiluță sau unguent în bagajul ei.

Numai că a pățit-o rău de tot fix în luna de miere. Chiar cu câteva zile înainte să plece la Budapesta, m-a sunat disperată că nu știe ce să facă. Că nu prea ar vrea să mai plece, că ea crede că s-a îmbolnăvit, că a făcut vreo infecție urinară ceva, că are nevoie des la toaletă, că are frisoane și tot așa.

Evident, i-am spus, du-te la doctor, ia ceva, dar pleacă.

Numai că n-a mai apucat să facă asta și a plecat. Și a pățit-o cam rău. A început chiar în seara în care a ajuns să aibă niște dureri insuportabile, pe la 11 noaptea. Și-a zis că nu e nicio problemă, se duce la prima farmacie, ia niște calmante și asta e. Numai că ea nu știa că, în Budapesta, singurele două farmacii nonstop erau tocmai la capătul celălalt al orașului.

Așa că s-a perpelit toată noaptea și dacă îi întrebi, și ea și soțul ei îți vor putea spune oricând, cu mână pe inimă, că prima noapte a fost de neuitat…

Așa că, după cum bine zice o vorbă din bătrâni, mai bine să previi decât să tratezi.

Produsele din gama Sublima URI, de la Dacia Plant, sunt create special pentru prevenția și ameliorarea infecțiilor urinare. Nu aveți de ce vă teme, sunt produse 100 % naturale bazate pe plante cu efecte antimicrobiene și antimicotice puternice.

Compoziția completă a fiecărui produs URI (comprimate, ceai, tinctura cu alcool, tinctura fara alcool), o regăsiți aici http://www.daciaplant.ro/categorii-produse/brand/sublima.html)

Și dacă sunteți, ca mine sau ca Alexandra, din categoria celor care evită medicamentele, puteți încerca ceva natural. Cum ar fi produsele Sublima de la Dacia Plant, 100% naturale, fără conservanţi sau coloranţi, cu o cantitate mare de substanță activă.

Ele sunt special concepute ca să ne mai echilibreze furtunile hormonale, și în special cele declanșate în timpul menstruației sau al menopauzei, dar sunt bune și pentru afecțiunile genitale și cele ale aparatului urinar, precum și pentru cele care doresc să-și mențină silueta.

Dacă intrați în magazine sau farmacii, veți recunoaște cu ușurință produsele Sublima deoarece sunt singurele flacoane roz de pe piață, fiind special destinate femeilor.

Sublima Uri comprimate

Mai multe informații găsiți pe www.daciaplant.ro.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza