Uncategorized

Oamenii n-ar trebui să se teamă de Guverne. Guvernele ar trebui să se teamă de oameni!

Fiul meu are 10 ani. E mai mic decât Ruxandra, autoarea textului pe care îmi permit să-l preiau mai jos. Dar da, ştie şi el ce e aia şpagă, fie şi doar din ce a auzit la noi. Şi n-am putut să nu mă întreb, vinovată, de câte ori oi fi greşit faţă de el. Faţă de el, cel care va deveni.
– când arunc tigara pe stradă?
– când sun un prieten ca să nu stau la coadă la medic?
– când tac şi înghit pe principiul dacă vorbesc o să fie mai rău?
Ce mai ştiu e că azi, când o să ne întâlnim, o să-i citesc cele scrise de Ruxi. O tânără frumoasă la chip şi suflet, care a învăţat aici şi a plecat dincolo la facultate, dintr-o generaţia nouă şi, cred eu, mai curată. O generaţie care ştie să gândească şi să discearnă. O generaţie ai cărei reprezentanţi, sper eu să fie cât mai mulţi şi să gândească la fel. Şi poate să facă ei ceva pentru noi, dacă invers n-am reuşit.

„People shouldn’t be afraid of their governments. Governments should be afraid of their people!”
(Oamenii n-ar trebui să se teamă de Guvernele lor. Guvernele ar trebui să se teamă de oameni!)

„E uşor să arunci în stânga şi-n dreapta cu noroi, blamând cea mai „evidentă” ţintă (patronii clubului). Suntem oare atât de orbi să nu ne dăm seama că patronii sunt de faptul ultimul nivel al unei întregi piramide corupte?! Noi tinerii, din fericire, nu înţelegem conceptul şpăgii, dar asta pentru că suntem nişte pui, străini de umilinţele şi nedreptăţile la care au fost supuşi părinţii noştri, profesorii noştri, doctorii şi poliţiştii care şi-au dedicat vieţile muncind pentru educaţia, însănătoşirea şi securitatea ţării, pe un salariu execrabil.
Acum 6 luni, am asistat personal la o cerere de şpagă, mai mult sau mai puţin directă, în cadrul secţiei de poliţie, iar asta doar pentru a-mi ridica buletinul mai rapid. Atenţie, neexistând taxa legală pentru pierderea buletinului. Omul s-a arătat a fi dornic să mă ajute, însă spunându-şi oful, spunându-mi suma jenantă pe care el o câştigă lunar şi enumerându-mi toate mijloacele prin care el trebuie să treacă doar ca să-mi elibereze mie buletinul în 3 zile. Primul meu gând a fost evident: „Omul e chitit pe flagrant + ‘Dafuq did I just witness?”. Însă mamei, nu i-a inspirat decât sinceritate şi amărăciune. N-am înţeles de ce ea era atât de receptivă şi cumva mişcată de cuvintele lui. Eram complet revoltată. După ce am plecat din secţie, i-am ţinut mamei o întreagă predică despre cât de greşită şi josnică a fost maniera ofiţerului de a cere şi el o şpăguţă. ÎN CADRUL SECŢIEI DE POLIŢIE. Dar mama ducea un conflict cu ea însăşi, găsindu-i scuze şi motive (demne de compasiune de altfel) pentru fapta lui şi în acelaşi timp dându-mi dreptate.
Ca să ajungem să schimbăm ceva trebuie să privim în ansamblu şi să înţelegem adevărata sursă a dezastrului ăstuia.
Cultura şpăgii este extrem de înrădăcinată în sistemul românesc. Dar noi, tinerii, suntem singurii care o putem combate. Cu cât închidem şi noi ochii în continuare, cu atât situaţia se va înrăutăţi, şi mai multe vieţi vor plăti pentru ignoranţa noastră.”

Autor: Ruxandra Mitroi

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza