Uncategorized

Păduchii, pe vremea noastră şi pe vremea lor (P)

L-am văzut că era roşu la faţă. Şi transpirat tare. Am crezut că de la căldură. S-a suit în maşină, s-a trântit pe banchetă şi, cu un ton sfârşit, mi-a şoptit:

–          Mama, sunt terminat…

–          Ce-ai pățit, iubire? Ce s-a întâmplat?

–          Am… am… am păduchi.

–          Păduchi? Or fi apărut în şcoală… Aşa, şi?

–          Nu înțelegi nimic. Sunt terminat. Social vorbind…

Normal că am început să râd. Normal că el s-a enervat mai tare. Abia când a început să plângă mi-am dat seama că e groasă. Degeaba i-am explicat frumos, răstit, cu argumente şi exemple că păduchii sunt… păduchi, veşnic prezenți în şcoli dintotdeauna, la noi şi nu numai. Că şi eu am avut. Că şi alții au. Că altfel n-aveau cum să ajungă la el. Printre sughițuri, copilul îmi cerea să facem ceva. Orice, dar să scape de ruşine.

Ok, îmi zic în gând, şi intru urgent pe grupul secret, ăla pe care părinții mai responsabili pun la punct tot soiul de lucruri, de la cursuri opționale, culegerile în trend, până la variante de localuri în care copiii îşi pot organiza banchetul de clasa a 4-a, cu exemple de meniuri cu tot. Mărturisesc că nu mai intrasem demult. Şi uite că rău am făcut. Era acolo. Un mail trimis seara târziu, scris cu menajamente, care ne informa că am face bine să ne uităm delicat prin părul copiilor. Căci în şcoală, desigur nu se ştie cum, şi desigur regretabil, apăruseră niscaiva cazuri de păduchi. Pardon, pediculoză. Că sună mai bine, parcă…

Într-un colț al maşinii, copilul sughița aprig. Cu capul plecat şi apăsată precum elevul prins cu tema nefăcută, i-am spus încet:

–          Iubire, linişteşte-te. Nu e sfârşitul lumii.

–          Ba pentru mine e!

–          Să ştii că eu am scăpat de ei şi aveam părul lung, nu ca tine…

–          Şi cum ai făcut?

Şi brusc, m-au năpădit pe rând. Amintirile. Alea naşpa. M-am revazut plângând când mama mi-a tăiat codițele. Şi m-a dat două săptămâni cu gaz în cap. Mi-am amintit mirosul care-ți muta nasul din loc. Şi cum mă usturau ochii. Şi pielea capului de la pieptănul de os. Şi tot brusc mi-am dat seama că sunt nepregătită. Ştiam că au apărut nişte soluții. Da’ ce să cer în farmacia în fața căreia tocmai parcasem cu scrâşnet de roți? Aşa că, umilă, am intrat pe mail-ul de grup din nou. În reply-uri, care începuseră să curgă, cineva mai informat ca mine dădea şi un nume. Paranix. Dau search pe Google, ca să nu mă fac de râs. Şi raiul se deschide în fața mea. Loțiune pentru păr lung. Şampon care-i ucide în 15 minute. Spray-tratament, dacă nu vrei şampon. Şi, umilința totală, spray pentru prevenție. Din ăla cu care te dai înainte ca să nu ajungi la cel de după… Pe scurt, copilul a scăpat în seara aia. Şi şi-a reluat viața socială. Doar mama a ieşit un pic şifonată. Dar mai înțeleaptă…
paranix 1paranix2
Şi pentru că vrem ca voi să fiţi pregătiţi când se va întâmpla, căci sunt foarte multe şanse să se întâmple şi nu o dată, am pregătit un concurs. Trei kit-uri complete(şampon, pieptăn, spray pentru prevenţie) plus câte o păpuşă  şi un pluş vor ajunge la cei mai norocoşi dintre voi. Ca să intraţi în tragerea la sorţi trebuie să spuneţi pe pagina noastră de facebook, în comentarii la acest articol, care dintre produsele Paranix vi se pare mai uşor de folosit şi să invitaţi la concurs, prin tag, un prieten. Mult succes!

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza